Preot acuzat că ridică ilegal un bloc cu 7 etaje. ”Sunt un om cu o lucrare privată, ce vreţi de la mine?”

Update februarie 11, 2022 Un preot din Constanța este acuzat de vecini că ridică ilegal un bloc de 7 etaje în Mamaia.

În Mamaia Nord – Năvodari se construieşte. Oricum. Cu sau fără autorizaţie. Cu sau fără acte. Pentru a transforma orice petec de pământ într-o mină de aur, nimeni nu se împiedică de lege, scrie observatornews.ro.

Preot acuzat că ridică ilegal un bloc cu 7 etaje. ”Sunt un om cu o lucrare privată, ce vreţi de la mine?” 1

Dragoș Filimon, localnic: ”Prin acest certificat de urbanism, emis de primărie, specifică nişte date care din ce vedem nu prea corespund cu realitatea. Toate avizele acestea au la bază un document care nu reflectă realitatea”.

Mai mulţi vecini ai viitorului bloc acuză modul în care Primăria Năvodari a emis avizele şi au cerut instanței suspendarea autorizației de construire.

Acum două săptămâni, instanţa a suspendat autorizaţia de construire, până când se va pronunţa în privinţa legalităţii actelor. Însă lucrările au continuat.

Preotul-investitor: ”Sunt un om cu o lucrare privată, ce vreţi de la mine? Duceţi-vă la instituţii, duceţi-vă unde vreţi. Nu am punct de vedere”.

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: ”A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de continuare a executării lucrărilor după dispunerea încetării acestora”.

Andreea Filip, reporter Observator: ”Este o decizie în instanţă de suspendare a autorizaţiei de construcţie”.

Preotul-investitor: ”Da, aduceţi-o dumneavoastră dacă există. Vă rog să mi-o prezentaţi!”

Andreea Filip, reporter Observator: ”Păi este pe portal”.

Preotul-investitor: ”Nu, vă rog să mi-o prezentaţi! Unde este?”

Aceeași explicație o au și reprezentanții primăriei: ”Până în momentul de față, instanța de judecată nu a comunicat oficial autorității publice hotărârea privind suspendarea Autorizației de Construire”.

Legea spune, însă, altceva.

Emil Tatu, avocat: ”Hotărârea prin care se dispune suspendarea este executorie de drept, potrivit art 15, alin 4, din legea 554/2004. Din punctul acesta de vedere, nu este necesară comunicarea din partea instanţei”.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.