Rezultate Loteria de Vaccinare. Care sunt codurile câștigătoare. Premiul cel mare, 100.000 de lei

Update octombrie 4, 2021 Prima extragere la Loteria de Vaccinare a avut loc duminică, 3 octombrie. La această extragere au participat numerele de ordine din intervalul 1 – 518.186, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 1 octombrie, la orele 12:00.

Au fost acordate 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.
Potrivit Loteriei Române, numărul extras pentru marele premiu de 100.000 de lei este 083577.

Rezultate Loteria de Vaccinare. Care sunt codurile câștigătoare. Premiul cel mare, 100.000 de lei 1

De asemenea, au fost extrase și cele 80 de premii în valoare de 10.000 de lei, care vor fi acordate numerelor consecutive dintre 083578 și 083657.

La Loteria vaccinării se pot înscrie toate persoanele care au făcut schema completă şi au un certificat verde.

La Loteria de Vaccinare, care se desfăşoară în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021, se vor acorda 1.139 de premii în valoare totală de 15.000.000 de lei.

Practic, vor fi acordate 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10.000 lei şi un premiu mare săptămânal de 100.000 lei), 3 premii lunare (câte un premiu în ultima săptămână a fiecărei luni de 300.000 lei) şi două premii la finalul Loteriei Programului naţional de vaccinare, în luna 3, săptămână 14, respectiv un premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Potrivit Loteriei Românie, fiecare participant va avea 4 şanse de câştig: un premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, un premiu de 300.000 lei, un premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.