Carantina se întoarce: Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare pentru două localități cu rată de infectare peste 7

Update septembrie 23, 2021 Raed Arafat a rămas singur în lupta cu COVID. Guvernul și președintele se ocupă de congresul de partid în timp ce în țară bubuie focar după focar.

Comunele Roma şi Tudora din judeţul Botoşani au intrat, de joi dimineaţă, în carantină zonală, în baza unor ordine semnate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, transmite stiripesurse.ro.

Carantina se întoarce: Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare pentru două localități cu rată de infectare peste 7 1

Măsurile de carantinare zonală, care au fost publicate în Monitorul Oficial, au fost luate la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Botoşani, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit şapte cazuri la 1.000 de locuitori.
În comuna Roma se înregistra, miercuri, o rată de infectare de 7,14 cazuri la 1.000 de locuitori, în timp ce în comuna Tudora rata era de 7,68 cazuri la 1.000 de locuitori.

Restricţiile pentru populaţia din cele două unităţi administrativ-teritoriale sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile.

Ana Otilia Nutu: „Dăcât doream să vă aduc aminte c-am zis deja din vară: intrăm în lockdown imediat după congresul vieții”.

Timișoara este primul oraș mare din România care intră în carantină de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, după ce a depășit incidența de 4 la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Timișoara, convocat de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, a decis miercuri măsuri suplimentare anti-Covid pentru mai multe localități din județ unde rata de incidență este foarte mare, anunță Kanal D.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis că 75,8% dintre infectările cu coronavirus și 91,5% dintre decesele COVID înregistrate săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate.

În săptămâna 13 -19 septembrie, 75,8% dintre cazurile confirmate au fost la persoane nevaccinate. 35,5% din totalul infectărilor s-au înregistrat în București, Timiș, Cluj, Ilfov și Iași.

91,5% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate. 28% din totalul deceselor au fost raportate în Suceava, Bistrița-Năsăud, București, Maramureș și Botoșani.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.