Update iunie 25, 2021 Persoanele care vor să taie un nuc din propria curte trebuie să știe că există o procedură pe care trebuie să o urmeze.
Deoarece nucul este o specie de pom protejată de lege persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii.
Potrivit avocatnet.ro, cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile.
Cei care taie nucii fără autorizație pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
Totuși, din cauză că instituțiile noastre par a fi copiate din romanele scriitorului Franz Kafka, birocrația stupidă și procesul anevoios pot fi descurajante.
O româncă a povestit exact prin ce a trecut atunci când a căutat să obțină o aprobare pentru tăierea unui nuc.
Andreea Mihaela Stoean: „Mă mâncă să tai un nuc. Mă duc la Primărie pentru aprobare.
– Bună ziua! Vreau să tai un nuc. E bătrân, s-a uscat. Crengile sunt dispuse spre stradă si încurcă circulația. Am nevoie de aprobare!
– Nu de-aici!, imi raspunde acru, o doamna mai uscată decât nucu’ meu.
– Da de unde?
– De la Agricol, se pițigăieste Scobitoarea.
– Aha, deci in biroul alăturat!
– Nu, de la Directia Agricolă, din oraş. Trebuie să mergeți în oraş, conchide satisfăcută.
Mă duc în oraş, unde ştiam eu că e Direcția Agricolă. Gardianul imi zâmbește vesel.
-Nu mai e aici! S-a mutat!
– Unde?
– Pe Alunişului!
Îi multumesc frumos si ma duc pe Alunişului.
-Buna ziua! Vreau sa tai un nuc. E bătrân, s-a uscat. Crengile sunt dispuse spre stradă si încurcă circulația. Am nevoie de aprobare!, recit iar poezia.
-Luați o cerere!
– De unde?
– De jos, de la Secretariat.
Iau cererea, urc din nou doua etaje.
– Acum puteți sa-mi dați aprobare?
– Nu, ca trebuie să mergeți mai intai la Primărie.
-De ce?
– Să vină să vadă nucu’. Si daca ei hotarasc ca e de tăiat, va scriu un “da” pe spatele cererii. Abia după aceea noi va dam aprobare.
Mă uit la ceas. Era 16:19. Si aman pentru a doua zi. Dimineața, la 8:30, eram in biroul Scobitoarei. Îsi sorbea cafeaua dintr-o cană ciobită.
– Bună dimineața! Am venit cu o cerere de la Directia Agricolă. Trebuie să veniti sa vedeti nucu’ si sa scrieți “da”, pe cerere.
Scobitoarea bagă nasul în niste hârtii si răspunde nervoasă.
– Stim si noi ce avem de făcut!
Zic sa astept in tăcere. După vreo patru minute, în care s-a auzit doar foşnetul îndrăcit al hartiilor, îndrăznesc.
– Veniți?
Scobitoarea ridica ochii, privindu-mă aiurită. ——Unde sa vin?
– Să vedeți nucu’!
După un scurt moment de chibzuiala, izbucneste furibund.
– Da dumneata crezi ca pot sa las totul baltă si sa vin sa vad acum, la ora asta, nucu’? Mai lăsați-ne cu probleme de astea, ca avem altele, urgente, la Primărie. Si mi-am spart si cana, imi tranteste cu năduf.
– Deci, trebuie sa să fac o programare, sa inteleg?, incerc eu sa o îmbunez, desi nu purtam vreo vină pentru cana spartă .
– Da, asta trebuie facut, răsuflă ușurată.
– Bine atunci, cand puteti sa veniti?
– Joi!, decide ea brusc.
– Si sigur veniți?
– Dacă am zis ca vin, vin!, se oțărăşte ea de final.
Joi ma trezesc cu noaptea-n cap, sa nu cumva sa strige femeia la poartă si sa n-aud. Si astept. Si astept. Pana pe la 15:00. Daca am vazut ca tot nu vine, o apuc catre Primărie. In prag, niste lucrători in costume albe, cu măsti pe față.
– Nu puteți sa intrați!
– De ce?
– Se face deratizare si oricum nu mai e nimeni. Azi au avut program scurt.
Vineri, la prima oră, ii suradeam scobitoarei, care intre timp făcuse rost de o ceaşcă nouă. — – Bună dimineața! N-ați venit!
– Unde sa vin?, face ea pe proasta.
– Să vedeți nucu’!
– Mda, păi stiti ca ieri am avut program scurt. S-a făcut deratizarea. Dar vin joia viitoare.
– Nu puteți!, ii zic si eu cu obidă.
– De ce?
– Pentru ca plec. Lucrez in străinătate.
– Aaaaa! Păi uitați cum facem- vin joi, vad nucu’, imi lăsați cererea, vi-o semnez si cand va întoarceți luați cererea de la noi. Nu mai trebuie apoi decat sa mergeți la Direcția Agricolă pentru aprobare. Si puteti sa tăiati nucu’. Lăsati- mi un numar de telefon si va sun cand e totul gata.
Astăzi se împlinesc două luni din vinerea cu pricina. Pe la prânz zbarnaie telefonul.
– Bună ziua! De la Primărie sunt, se aude vocea Scobitoarei.
– Am fost la dumneavoastră si am vazut nucu’! – – Doamne ajută, Scobitoareo! mormăi eu printre dinți.
– Ați zis ceva?, urcă ea vocea cu o octavă. – – – —Nuuuu, e legătura telefonică proastă.
– Să stiti că nucu’ e uscat. Iar crengile încurcă circulația, mă anunță triumfator, de parca ar fi descoperit piatra filosofală.
– Ştiu, ca de aia doream să-l tai. V-am zis asta de fiecare dată când am fost la dumneavoastră, raspund obosită.
– Da, da, ne-ati zis. Si ați avut dreptate. Si trebuie sa tăiati nucu’. Urgent! Ca e uscat si daca vine vreo vijelie si se prăbuseste, prapad face! Daca nu-l tăiati in maximum o lună, sa stiti sa va dam amendă!
I-am închis telefonul. Aştept amenda. De nuc netăiat la timp!!! Dacă m-a mâncat…
Very later edit- Tărăşenia s-a petrecut în primăvară. Între timp, n-am primit nicio amendă. Când m-am întors acasă, surpriză, nucul înverzise. Ba chiar, a dat rod, în toamna asta. Aşa ca, doar am scăpat de crengile care încurcau circulatia. Alaltăieri, trece Scobitoarea în inspecție, prin sat, să vada daca are lumea şanțurile si rigolele curățate, că se anunță nu ştiu ce ploi catastrofale. Şi dă cu ochii de nuc.
– N-ați tăiat nucu’!
– Nu l-am mai tăiat! Nu vedeți? Şi-a revenit…
– Şi ați făcut atâta scandal (!!!????) pentru aprobarea aia! Vă bateți joc!
– Dați-mi amendă!”
