Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj direct către românii care critică măsurile de austeritate, spunând că deciziile dure sunt parte dintr-un proces necesar de reformă. „O victorie are mulți părinți, iar
MorePremierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj direct către românii care critică măsurile de austeritate, spunând că deciziile dure sunt parte dintr-un proces necesar de reformă. „O victorie are mulți părinți, iar
MorePremierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Crăciun centrat pe speranță și încredere, subliniind că România are capacitatea de a performa dacă își menține disciplina și direcția corectă. „Putem mult mai mult decât am demonstrat până acum”, a spus
Read More »Parlamentarii suveraniști au anunțat că au adunat peste jumătate din semnăturile necesare
Premierul Ilie Bolojan a explicat decizia de a nu mai acorda bugetarilor
PSD se aliniază inițiativei președintelui Nicușor Dan privind reformarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit unor
Partidul AUR s-a răzgândit și a anunțat că parlamentarii suveraniști se vor reuni pentru a demara
Profi și Glovo și-au extins anul acesta colaborarea ajungând la peste 230 de magazine active în
Majoritatea magazinelor și supermarketurilor vor fi închise pe 25 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, perioadă
Iarna își face simțită prezența de Crăciun în cea mai mare parte din România, potrivit prognozei
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 21/22 decembrie 2025, pe DN 55 A, în orașul Corabia, județul Olt. Un tânăr în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața, iar o adolescentă de aceeași vârstă se află în comă profundă, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un gard. În mașină se aflau cinci persoane, toate foarte tinere. Autoturismul era condus de o șoferiță de 18 ani, care a fost și cea care a apelat numărul de urgență 112 imediat după producerea accidentului. Potrivit primelor informații furnizate de autorități, tânăra
Plutonierul adjutant Gheorghe Cozmolici, pompier în cadrul ISU Botoșani, a demonstrat că meseria de salvator nu se oprește odată cu terminarea unei
Read More »Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că ia în calcul posibilitatea de a pleca din funcție în 2026, precizând că este o
Read More »Nivelul de încredere în personalitățile politice rămâne, per ansamblu, scăzut, fără lideri care să strângă o majoritate clară de evaluări pozitive, iar
Read More »Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a anunțat că nu va semna inițiativa de suspendare a președintelui Nicușor Dan, demarată de
Read More »Senatorul Ninel Peia din Grupul PACE – Întâi România a anunțat că un grup de parlamentari intenționează să inițieze suspendarea președintelui Nicușor
Read More »Președintele Nicușor Dan anunță că va iniția, în luna ianuarie 2026, un referendum intern în rândul corpului magistraților, cu o singură întrebare-cheie:
Read More »Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit sute de pagini de sesizări și materiale din partea magistraților privind problemele sistemului judiciar,
Read More »Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis înființarea „Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției”, o structură consultativă ce va
Read More »Melek Mincă, văduva tânărului ucis în accidentul provocat de Mario Iorgulescu în 2019, o acuză public pe fosta șefă a CSM, Lia
Read More »Directorul general al ANPC, Paul Anghel, trage un semnal de alarmă privind calitatea citricelor importate, afirmând că România „a ajuns bătaia de
Read More »Furnizorul de produse, soluții și servicii pentru managementul energiei și datelor în industria auto LEONI, cu fabrici în România, urmează să renunțe
Read More »O tânără însărcinată de 25 de ani și soțul ei și-au pierdut viața vineri seară într-un grav accident rutier produs pe DN2G,
Read More »Livia Graur a trăit o frumoasă poveste de iubire cu Răzvan Ștefan, timp de aproape două decenii, dintre care 13 ani au
Read More »Radu Vâlcan s-a întors în România din Thailanda, acolo unde a filmat pentru show-ul „Insula Iubirii”. „Românie, m-am întors la tine, unde
Read More »Un videoclip în care interpretul de manele Narcis de la Bărbulești cânta la o nuntă din România a ajuns rapid viral peste
Read More »Mircea Geoană a făcut primele declarații despre boala care l-a transformat radical din punct de vedere fizic. Nu a dorit să dezvăluie
Read More »Oana Zăvoranu a rămas și fără mașină, după executările silite de anul trecut. Porsche-ul Cayman din 2008 a ajuns la licitație, iar
Read More »Anca Serea dezvăluie viața complicată pe care o are cu 6 copii. Șia angajat o bonă, o mai ajută și mama sa
Read More »Mihai Bendeac a postat câteva filmulețe alături de mama lui, în care vorbea despre faptul că părinții lui nu l-au dorit, iar
Read More »Denise Rifai a declarat, în cadrul unui interviu pentru kanald.ro, ce nu i-ar putea ierta niciodată iubitului ei. Vedeta Kanal D a
Read More »Adela Popescu a povestit că a ajuns la un moment dat să doarmă într-o morgă. Și erau și „colocatari” acolo. Ea spune
Read More »Larisa Udilă a fost întrebată pe Instagram cum ar reacționa în cazul în care ar apărea neînțelegeri între ea și partenerul său,
Read More »Dana Rogoz a recunoscut că este obsedată de curățenie. Ea a publicat o filmare prin care le arată internauților ”dezastrul” care se
Read More »Într-un interviu pentru Click, Irina Fodor a făcut câteva declarații despre relația pe care o are cu Gina Pistol, cum se înțeleg,
Read More »