Update March 11, 2026Scandal cu jigniri în Parlament, la audierea ministrului de Externe Oana Țoiu, după ce tensiunile dintre PSD și USR au explodat în Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților, într-o ședință convocată pe tema modului în care a fost gestionată criza din Orientul Mijlociu. Momentul a arătat din nou cât de repede o dezbatere despre un subiect sensibil de politică externă poate aluneca în atacuri personale și replici suburbane.
Potrivit sursei, conflictul a pornit după ce deputatul USR Iulian Lorincz le-a transmis social-democraților să demonstreze că au „educația pe care n-au primit-o niciodată”, în timp ce aceștia criticau modul în care răspundea ministrul Oana Țoiu. Replica a inflamat imediat sala, iar parlamentarii PSD au reacționat dur. Deputatul Ilie Toma i-a cerut socoteală pentru jigniri, iar fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu i-a adresat o replică acidă. În același schimb de atacuri, deputatul Marian Mina a continuat seria insultelor, iar ședința s-a transformat pentru câteva momente într-un spectacol politic care a avut prea puțin de-a face cu tema oficială a audierii.
Fostul ministru de Finanțe, social-democratul Adrian Câciu, a avut o reacție acidă la adresa deputatului USR.
„Ți-ai tăiat unghiile, ca să vorbești cu noi?”, i-a spus, printre altele, fostul ministru Adrian Câciu.
Nici deputatul Marian Mina nu s-a lăsat mai prejos.
„Vezi că apa caldă se folosește ca să te speli, atât!”, a fost mesajul lui Marian Mina către Iulian Lorincz, conform stiriepsurse.ro.
În cele din urmă, spiritele s-au calmat, însă episodul lasă în urmă imaginea unui Parlament în care discuțiile despre securitate, diplomație și gestionarea unor situații internaționale sensibile ajung să fie acoperite de scandal.
Oana Țoiu, explicații privind locurile libere în zborurile de evacuare din Orientul Mijlociu: „România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat”
Oana Țoiu a precizat că aceste zboruri sunt organizate prin mecanismul de protecție civilă și că România a ocupat toate locurile care i-au fost alocate, iar cele libere aparțin altor țări, consulatele acestora fiind cele care stabilesc cine le ocupă.
„În ceea ce privește zborurile de evacuare, prin mecanismele legate de instituțiile europene, țara care organizează zborul respectiv are o cotă care-i revine. România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat. În ceea ce privește cota care este alocată altor cetățeni europeni, sunt confirmări care vin prin ambasadele acelor centre. Dacă la momentul în care aeronava decolează un cetățean european nu s-a prezentat, sigur că poate fi înlocuit.
Dacă în aeroport se află cetățeni altor state, dar nu poate să prevadă nimeni cine dintre cei care au confirmat din cazurile selectate de țările respective va fi cazul care nu va fi prezent la aeroport, de aeroport, când constatați că planul inițial nu mai are, se regăsește în realitate și ajunge la planul manifest, că asta înseamnă nu se poate în aeroport să se suplimenteze pe locurile lăsate libere cu alți pasageri care nu au prins alte curse aeriene. În teorie, ceea ce spuneți dumneavoastră este realizabil, în practică, depinde de echipele consulare”, a spus ministra, conform RTV.
