Update December 30, 2025Un proiect de lege aflat în consultare publică la Camera Deputaților până la finalul lunii ianuarie propune eliminarea „indemnizației pentru limită de vârstă” acordate aleșilor locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene). Inițiativa, semnată de deputații USR Claudiu Năsui și Cristina Prună, prevede abrogarea articolului 210 din OUG 57/2019 (Codul administrativ), care reglementează acest drept și stabilește condițiile și formula de calcul.
„Articolul 210 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă”.
Articolul 210 din OUG nr. 57/2019 se referă la indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, „persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă”. Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă suma de bani acordată lunar persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate, cu condiţia ca persoanele menţionate să fi exercitat cel puţin un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean. De asemenea, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată, prevede acelaşi articol.
Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă de abrogare reprezintă „o acţiune necesară şi urgentă, justificată de contextul macro-financiar critic al României şi de obligaţiile asumate la nivel european”.
La cât ajunge o astfel de pensie
Iniţiatorii adaugă că, spre exemplu, un fost preşedinte al unui consiliu judeţean ar avea dreptul la o pensie specială cuprinsă între minimum 6.260 de lei pe lună şi maximum 18.780 de lei pe lună, de aproape şapte ori mai mare decât pensia medie din România, de doar 2.816 lei.
