Update December 22, 2025Partidul AUR s-a răzgândit și a anunțat că parlamentarii suveraniști se vor reuni pentru a demara oficial strângerea de semnături privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, acuzându-l că ar fi depășit limitele mandatului constituțional. Conform comunicatului formațiunii, inițiativa vine ca reacție la intenția anunțată de șeful statului de a organiza un referendum intern în rândul magistraților privind activitatea CSM, acțiune considerată de AUR drept o ingerință în justiție. Până acum spuneau doar că vor să sesizeze CCR.
Deputatul AUR Ştefăniţă Avrămescu a declarat că toţi parlamentarii suveranişti se vor întâlni marţi pentru a vedea pe câte semnături se pot baza în vederea iniţierii suspendării preşedintelui Nicuşor Dan.
“Mâine vom reuni toţi parlamentarii suveranişti la Parlament pentru a vedea pe câte semnături putem conta. Pentru că, dacă POT nu semnează, aşa cum am văzut astăzi o declaraţie, atunci nu vom avea numărul necesar de semnături sub nicio formă“, a spus luni Avrămescu, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că, pentru a iniţia suspendarea şefului statului, ar fi nevoie de 155 de semnături ale parlamentarilor şi a precizat că ar putea apărea susţinători ai acestui demers şi din partea PSD, PNL şi USR.
“Până la urmă, dacă într-adevăr vor o justiţie corectă, vor cu adevărat ca lucrurile să se îndrepte, să fie o reformă reală, mi se pare că, în momentul în care se sesizează un anumit abuz, o anumită, să zicem aşa, încălcare a separaţiei puterilor în stat din partea preşedintelui, am încredere că există şi parlamentari care totuşi pot apela şi la conştiinţa proprie, nu doar la comenzile de partid. (…) E un demers normal. Şi cine înţelege gravitatea unei asemenea, să zicem aşa, încălcări a separaţiei puterilor în stat nu trebuie să te duci către ei să negociezi, ci trebuie ei să vină să susţină un asemenea demers“, a afirmat Avrămescu, conform Stirile pro Tv.
Lidera POT a declarat deja că nu va semna nicio solicitare de suspendare pe motiv că „domnul Georgescu” nu este lăsat să candideze în caz că Nicușor Dan îți va pierde funcția.
Anamaria Gavrilă, lidera POT: „Circulă o solicitare venită de la PACE pentru suspendarea lui Nicușor Dan.
Nu o semnăm, cât timp domnul Georgescu nu este lăsat să candideze.
Se încearcă înlocuirea lui Nicușor Dan cu Ilie Bolojan”


