Update December 21, 2025Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit sute de pagini de sesizări și materiale din partea magistraților privind problemele sistemului judiciar, pe care le va analiza în acest weekend, urmând ca luni să aibă loc primele consultări la Palatul Cotroceni. Situația vine după scandalul declanșat de documentarul „Justiție Capturată” și de reacțiile dure venite din partea CSM și a societății civile. În același timp, jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat pe președinte pentru „pasivitate și lipsa de empatie”, susținând că simplii cetățeni „se vor simți jigniți” de modul în care este tratată tema corupției din justiție.
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuţii – atât cu grupuri de magistraţi care doresc să participe împreună, cât şi individual.
”Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie. Aşa cum am promis, le parcurg în acest weekend, iar la finalul zilei de luni voi reveni cu concluzii, după discuţiile cu cei care s-au înscris în audienţă. Consultările de luni vor avea loc în mai multe runde de discuţii: atât cu grupuri de magistraţi care doresc să participe împreună, cât şi individual, cu cei care au solicitat explicit acest lucru în e-mail”, precizează sâmbătă şeful statului pe Facebook, scrie europafm.ro.
Pentru a asigura confidenţialitatea participanţilor, accesul jurnaliştilor nu va fi permis în sala de discuţii, arată preşedintele.
”Concluziile le voi face publice la finalul zilei în cadrul unei conferinţe de presă. În paralel, colegii mei lucrează la o sinteză a documentelor primite, pe care o vom publica mâine, fără a dezvălui identitatea expeditorilor”, mai spune Nicuşor Dan.
Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la o discuţie “fără limită de timp”, luni, începând cu ora 10:00.
CTP îl critică pe Nicușor Dan în scandalul din Justiție: „De asta era nevoie acum? Simplii cetățeni trebuie să afle cât mai multe. Se vor simți pur și simplu jigniți”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu nu este de acord cu decizia președintelui Nicușor Dan de a face întâlniri secrete cu magistrații, pentru a rezolva problemele din justiție.
„Presa, care a crestat buboiul, ținută la ușa Cotrocenilor. Acum câteva zile, îmi exprimam speranța că întâlnirea de luni, de la Cotroceni, a președintelui Dan cu magistrații (vreo 50, înțeleg) va fi televizată. Iată că nexam. Presa nu are acces, e o întâlnire privată, intimă a dlui Nicușor. Presa fiind taman cea care a crestat buboiul, nu președintele sau vreo instituție a statului. De asta era nevoie acum? Simplii cetățeni trebuie să afle cât mai multe în legătură cu caracatița din Justiție. Vor judeca cum vor crede de cuviință.
Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu au vorbit deschis, întregii țări, de aceea s-a produs un impact atât de mare. Dacă puneau niște texte anonime pe net, rezultatul tindea spre zero. Oamenii trebuie să capete nădejdea că se va face ceva. Transmiterea publică a ceea ce îi vor spune magistrații președintelui, precum și a răspunsurilor d-sale, mi se pare esențială. Altfel, opinia majoritară va fi că se pune batista pe țambal. Cei care au ieșit în stradă atâtea zile, fără să-și ascundă fețele, se vor simți pur și simplu jigniți.
Președintele nu poate ataca, în caz că are de gând s-o facă, ticăloșia imensă a Justiției Savonea „la secret”, așa cum procedează cu Serviciile lui dragi. Fără încrederea cetățenilor, și așa șubrezită de zicerile râzărețe și postările cu vorbe mari, frumoase și inconsistente ale dlui Dan, mai bine nu se mai apucă”, a precizat Cristian Tudor Popescu pe rețelele sociale, potrivit RTV.

