Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Mierea românească începe să eclipseze până și vedeta globală Manuka

Update December 19, 2025În pădurile montane ale României, apicultorii scot o „armă” naturală care începe să eclipseze până și vedeta globală Manuka: mierea de mană (mierea de pădure). Testată în studii științifice pe agenți patogeni periculoși, aceasta a arătat efect antibacterian comparabil sau chiar superior unor sortimente de Manuka și, în anumite probe, performanțe peste unele antibiotice — la un preț incomparabil mai accesibil.

Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Mierea românească începe să eclipseze până și vedeta globală Manuka 1

Cercetătorii români au descoperit că această miere este chiar mai puternică decât celebra miere de manuka, deși mult mai ieftină. Studiile indică faptul că această „miere de pădure” găsită mai ales în zonele de munte din Bucovina reușește să neutralizeze agenți patogeni, printre care și stafilococul auriu. Autorii studiului, reprezentanți ai Facultății de Inginerie Alimentară de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, au explicat pentru „Adevărul” concluziile cercetărilor dar și motivele pentru care mierea de mană este o adevărată minune a naturii.

Mierea de la pădure cu proprietăți unice
Mierea de mană sau „mierea de pădure” este un produs apicol unic. Spre deosebire de mierea florală produsă din seva plantelor colectată de albine, mierea de mană este rezultată din colectarea secreției arborilor, mai ales atunci când apare o leziune a plantei și duce la eliminarea sevei la exterior.

Totodată, mierea de mană este produsă de albine din substanțele dulci secretate de insectele numite afide care se hrănesc cu seva arborilor. Albinele colectează această secreție zaharoasă (“mana”) de pe frunze și ramuri, transformând-o într-o miere bogată în minerale, antioxidanți, cu un gust mai puțin dulce, specific pădurii, și proprietăți terapeutice superioare mierii florale. Mierea de mană este produsă mai ales în zonele împădurite din România, dar cu precădere în cele montane. În Bucovina este o tradiție aparte a colectării mierii de mană. Mierea de mană este diferită din punct de vedere al gustului dar și al culorii față de restul tipurilor de miere. Are o aromă aparte și o culoare maro-cărămiziu, destul de lichidă.

Mierea țăranilor de la munte mai tare decât cea mai populară miere de lux
Având în vedere această tradiție a mierii de mană în zona Bucovinei, cercetătorii de la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au efectuat un studiu prin care au dorit să compare mierea de mană cu celebra miere la nivel mondial, mierea de manuka. Studiul a durat doi ani și a fost realizat cu implicarea biologului Liliana Luca dar și a inginerilor Daniela Pauliuc și Florin Ursachi, sub coordonarea profesorului universitar Mircea Oroian.

Rezultatele au fost uimitoare. Mierea de mană este mai puternică decât cea de manuka, având un efect bactericid mai mare. În special față de mierea de manuka MGO 100, 200 și 550 (principalul element activ din această miere este metilglioxalul, prescurtat MGO). „ În studiul pe care l-am realizat am folosit 55 de probe de miere de la producătorii autohtoni. Am cumpărat miere de mană, miere de manuka și am comparat mierea polifloră montană și mierea de mană cu mierea de manuka. Rezultatele au arătat că mierea de mană este pentru unele bacterii pe care a fost testată, chiar mai bună decât cea de manuka, iar pe altele a avut rezultate similare”, precizează inginerul Daniela Pauliuc.

Practic, mierea de mană a fost capabilă să aibă un efect bactericid mare asupra unor agenți patogeni periculoși pentru om, mai ales pentru cei cu sistemul imunitar deficitar. Este vorba despre stafilococul auriu, salmonella, escerichia coli și pseudomonas aeruginosa.

„ Am realizat în studiu și o secțiune în care am comparat acțiunea probelor de miere împotriva acestor agenți patogeni, cu antibioticele. Antibiotice clasice precum gentamicină, tetraciclină. Am observat că unele probe de miere de mană au avut activitate mai bună decât unele antibiotice”, adaugă Daniela Pauliuc. Rezultatele acestui studiu au apărut în publicații științifice prestigioase la nivel mondial precum Nature sau Scientific Reports.

Mierea de mană este produsă de albine în zonele împădurite. „Mana” poate fi recoltată de insecte atât în zonele de șes și deal, din pădurile de foioase dar și în zonele montane, din pădurile de conifere. Specialiștii spun că ambele tipuri de biom oferă o miere de mană cu proprietăți deosebite. Cu toate acestea cea mai bună miere de mană și cea mai puternică ca beneficii este cea produsă de albine din „mana” pădurilor de conifere, din zonele montane.

Mierea de mană este specială mai ales prin compoziția ei nutrițională și beneficiile deosebite pentru sănătatea organismului uman, spun specialiștii. Este renumită pentru faptul că ajută la sănătatea tractului digestiv, aparatului respirator dar totodată ajută la sănătatea și frumusețea pielii. Ea era folosită de țăranii de la munte sau din preajma pădurilor pentru calmarea tusei și a durerilor de gât dar și împotriva durerilor de stomac. Aceste efecte benefice se datorează cantităților mari de minerale din compoziția ei, precum calciu, magneziu, fier, potasiu, zinc, mangan sau fosfor. Nu în ultimul rând mierea de mană este bogată în polifenoli și prebiotice.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

rtp slot gacor

bandar slot

agen bola resmi

slot terbaik

bo togel

togel toto

togel terpercaya

gokutogel

toto online

opaltogel

opaltogel

cairbos

cairbos

cairbos

opaltogel

opaltogel

bandar toto macau

toto resmi

togel toto

toto slot

slot online