Update November 28, 2025 Chef Richard Abou Zaki, jurat la „Chefi la cuțite”, și-a emoționat urmăritorii cu un mesaj dedicat fiicei sale, Carlotta, după ce a revăzut-o în sfârșit, în urma unei absențe de aproximativ o lună și jumătate. Chef-ul a vorbit sincer despre perioada grea, în care munca l-a copleșit, dar și despre momentul revederii, pe care îl descrie ca pe o „resetare” totală: o îmbrățișare care i-a schimbat instant starea. În postare, Richard îi cere iertare pentru lipsa lui și îi reafirmă, simplu, că ea este „totul” pentru el.
„Nu am văzut-o pe Carlottina de o lună și jumătate, iar pentru mine a fost cea mai lungă și mai grea perioadă. Munca din ultima vreme m-a copleșit și nu a fost deloc ușor. Dar în clipa în care am revăzut-o și am strâns-o în brațe, m-am simțit din nou pe altă planetă.
Carlotta, iubirea mea mică, te iubesc și îți cer scuze în fiecare zi pentru absența mea. Ești totul pentru mine”, a transmis jurat de la Chefi la cuțite pe rețelele sociale, potrivit tvmania.ro.
Cine este iubita lui, cu 13 ani mai mare decât el: ”Căsătorit nu sunt, n-am găsit curajul”
Bucătarul mereu surâzător are o relație de 8 ani, cu o femeie mai în vârstă decât el cu 13 ani. Niciodată nu a simțit însă diferența de vârstă, spune el. Nu e căsătorit cu patenera sa, Alessandra Ferrari, de 41 de ani, care și ea lucrează în același domeniu, dar au împreună o fetiță pe nume Carlotta.
„N-am simțit niciodată diferența asta de vârstă! Ba din contră! Mi se părea că persoanele de vârsta mea nu știau prea bine ce își doresc de la viață, tratau lucrurile cu destul de multă superficialitate, iar eu voiam ceva mai profund, mai serios, discuții care să îți ofere o anumită perspectivă.”, declara nu demult juratul.
„Suntem împreună de 8 ani, iar Alle lucrează și ea în domeniu, la una dintre cele mai importante școli de bucătărie din Europa.
La început, totul a fost un joc, eram prieteni foarte buni, dar lucrurile au evoluat pentru că avem această pasiune comună. Căsătorit nu sunt, n-am găsit încă curajul!”, mai spunea chef Richard Abou Zaki, conform Libertatea.
S-au cunoscut în Italia
Bucătarul a cunoscut-o pe cea care avea să-i dăruiască o fetiță în Italia, acolo unde el se mutase de la Londra, unde gătise pentru multe personalități. Acum însă își cresc fetița în România, cu maximă implicare. Iar zilele trecute Carlotta a împlinit 4 ani. Pe lângă două petreceri, un cadou pe care și-l dorise, cea mică a primit și o lecție de viață de ziua ei.
