Update November 25, 2025 La începutul căsniciei, pentru Pavel Bartoş şi soţia sa, Anca Bartoş, visul unui cămin cald părea departe. Au ajuns să locuiască într-o locuinţă aproape goală, în care lipsurile au devenit parte din poveste: „Nu aveam nici paturi. Am luat de la teatru bureţi pe care stăteau spectatorii, au fost primele noastre canapele”. Însă, în ciuda provocărilor materiale, au găsit bucurie şi speranţă într-una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa lor — începutul construirii unei familii bazate pe iubire şi determinare.
Pavel Bartoș a vorbit deschis despre începuturile modeste ale căsniciei sale cu Anca și despre felul în care au reușit să treacă peste perioadele grele. Actorul a spus că, atunci când s-au mutat în prima lor locuință, nu aveau aproape nimic și au improvizat cum au putut. În ciuda lipsurilor, cei doi parteneri de viață erau foarte fericiți unul lângă celălalt și asta pentru că aveau în sfârșit un loc al lor.
Viața lor s-a schimbat și mai mult odată cu venirea pe lume a primului copil, un moment pe care îl descrie ca fiind cea mai mare transformare, dar și cea mai mare bucurie, scrie viva.ro.
„Când ne-am mutat în prima noastră casă, nu aveam nici paturi, nu aveam nici nici… Că știu că am luat de la teatru, erau niște bureţi pe care stăteau spectatorii. Și acelea au fost, cam pentru o lună, două, au fost primele noastre canapele. Eram atât de fericiţi că era casa noastră. Iar venirea realizării când vine copilul, atunci chiar poți să zici că se schimbă viața. Când devii părinte, este cea mai mare transformare, cea mai mare bucurie a mea. M-a întrebat cineva care-i cel mai frumos cuvânt de pe lume. Toată lumea zice că „te iubesc’. Dar cred că cel mai frumos pentru mine este „tata’ sau „tati’. Pentru mine cuvântul ăla înglobează toată lumea asta.
Le-am zis (n.r.: copiilor lui): încercați. S-ar putea să nu fie facultatea… încerci un an, nu se întâmplă, dai la altă facultate sau faci altceva’, a povestit actorul la „Fresh by Unica’.
Mai mult decât atât, Pavel Bartoș a explicat și cum a cucerit-o pe Anca. Actorul a spus că a făcut-o pe partenera lui să se simtă unică și specială, să simtă că este singura femeie din viața lui.
„Bărbații, noi avem o chestie tare ciudată. Tot ca în orice. Și bine, cred că mi se cuvine. De fapt, în viață pentru tot trebuie să muncești. Pentru tot trebuie să demonstrezi ceva, că meriți, că ți se cuvine, trebuie să arăți. Trebuie să o faci în primul rând, trebuie să o faci specială pe femeia aia. Înțelegi? Adică nu poți să te comporți la fel cum te comporți cu toate celelalte. Înțelegi că nu vreau să văd toate celelalte departe. Nu, nu. Ea trebuie să se simtă că e specială. Trebuie să înveți în timp să o faci pe femeia ta să se simtă specială. Că ea e. Probabil. Și într-adevăr, am descoperit în mine, a trebuit cumva, din vorba aia. Hai să văd’, a mai adăugat el.
