Update November 25, 2025 Maria și Dana, gemenele Danei Budeanu, au împlinit 21 de ani, iar creatoarea de modă le-a dedicat un mesaj emoționant în mediul online, în care a vorbit despre felul în care le-a crescut și valorile pe care a încercat să le transmită. Dana Budeanu a spus că le-a arătat fiicelor ei că „iubirea-i tot și că ura-i doar a celor ce nu au fost iubiți”, subliniind că, dincolo de notorietatea publică, relația lor mamă–fiice se bazează pe loialitate, afecțiune și protecție. Mesajul a devenit rapid viral, stârnind numeroase reacții din partea urmăritorilor.
La fel ca în fiecare an, Dana Budeanu a ales și de această dată să nu le arate chipurile, menținându-le identitatea departe de ochii curioșilor. În schimb, a postat imagini simbolice pline de semnificație: un tort discret marcat cu numărul 21, simbolizând vârsta actuală a gemenelor, și o fotografie sugestivă cu cele două adolescente surprinse din spate. În imagine, fiicele sale apar identice, cu părul lung, îmbrăcate în rochii vaporoase și elegante.
„Dacă am optsprezece ani, mami, nu înseamnă că nu mai sunt copil…’
Aștept să se facă zece seara și să simt ce am trăit acum douăzeci și unu de ani… nașterea…
Am renăscut odată cu două inimioare ce s-au grăbit să mă țină-n brațe și să-mi arate ce înseamnă să fii Dumnezeu…
Dumnezeu suntem doar pentru copiii noștri, vă spuneam cândva… și n-avem voie să-i dezamăgim nicio secundă despre asta…
Copiii noștri cred că putem tot, știm tot, vedem tot… și se urcă încet, cu piciorușele și mânuțele lor mici, pe ceea ce le-a fost dat a le fi părinți…
Doar cei ce avem copii suntem datori… lor… pentru totdeauna… datori să-i facem fericiți cu orice preț… Alte datorii nu avem în viața asta față de nimeni și nimic…
Mă uit la ele de când le-am adus pe lume și-n noaptea aceasta, ca-n toate cele mii… și știu că nu le-am dezamăgit și că tot ceea ce au visat despre lume, le-am arătat că există…
Le-am arătat că iubirea-i tot și că ura-i doar a celor ce nu au fost iubiți, le-am spus că frica nu există și că universul suntem noi, le-am luat cu mine să vadă, să simtă, să înțeleagă tot până la capătul pământului, ca să știe că de oriunde poți ajunge și de oriunde te poți întoarce…
Nu le-am certat vreodată, nu le-am umilit nicicând, nu le-am țipat vorbe, nu le-am șoptit neînțelesuri… le-am crescut într-o poveste a lumii care azi se chinuie să nu moară… și le-am salvat… de tot ce nu-i iubire…
„Fetițele dumneavoastră râd continuu, mereu sunt fericite…’ mi se spune de aproape douăzeci și unu de ani… ce trist că aceasta a ajuns o minune despre îngerii care-s doar bulgări de divinitate…
Dacă oamenii minusculi nu râd mereu, înseamnă că voi, cei uriași, i-ați abandonat… le-ați abandonat inocența, puritatea, curajul, gingășia și i-ați transformat în oameni mari, mascați cu tristețea de după care vă este frică…
Noi, părinții, nu avem probleme, noi avem putere! Noi nu avem dureri, noi avem curaj! Noi nu avem zile grele, avem copii…
Și asta înseamnă că suntem binecuvântați de Dumnezeu și că suntem fericiți să-i creștem și pe ei astfel!
Rămân ca mereu… doar în urma pașilor lor, ca să nu uit să merg, căci fără ele nu mai știu oricum!
Copiii sunt sufletul nostru în văzul tuturor!
Sunt bine rău de tot înseamnă…„, este mesajul repostat de Dana Budeanu la aniversarea fiicelor sale, mesaj care a primit peste 6.000 de aprecieri, scrie Viva.
La 21 de ani, gemenele Danei Budeanu intră într-o nouă etapă, iar mama lor a ales să marcheze momentul cu unul dintre cele mai frumoase și poetice mesaje dedicate copiilor. Un mesaj care a emoționat o țară întreagă și care vorbește, mai presus de orice, despre dragoste, responsabilitate și miracolul maternității, scrie Libertatea.
