Update October 20, 2025 Adriana Bahmuțeanu a transmis un mesaj emoționant despre medicul Flavia Groșan.Vedeta a vorbit despre profesionalismul și curajul acesteia, subliniind că a fost mereu o voce importantă pentru pacienți. Intrarea sa în comă a stârnit emoție în spațiul public și a reaprins discuțiile despre presiunea și dificultățile din sistemul sanitar.
„Să ne rugăm pentru doamna doctor Flavia Groșan, o profesionistă desăvârșită, care s-a luptat cu Sistemul în perioada de tristă amintire a c@vrigului și care acum se află în comă profundă, pe un pat de spital!
O doamnă curajoasă și demnă, care a descoperit formula medicală prin care se putea trata carcalacul cu doar câteva pastile, fără atâtea victime nevinovate, legate de pat, intubate cu oxigen industrial și chinuite prin spitale.
O profesionistă umilită, din păcate, de Colegiul Medicilor și de presarii plătiți de gl@baliști! Un exemplu de reziliență, cinste și onoare, care ar merita, pe drept cuvânt, omagiul întregii societăți! Jos pălăria, doamna doctor. Respect!”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe Facebook, potrivit RTV.
Flavia Groșan, despre starea sa de sănătate, cu puțin timp înainte de a intra în comă
Ajunsă pe mâinile medicilor, aceștia i-ar fi descoperit o tumoră pulmonară, cu metastaze cerebrale, suprarenale și hepatice. De asemenea, când a fost internată, Flavia Groșan ar fi prezentat convulsii și ar fi suferit un stop cardiorespirator, dar a fost resuscitată, scrie click.ro.
De asemenea, pe data de 10 octombrie, medicul a postat în social media un mesaj în care vorbea despre starea sa de sănătate.
„Pot să pun pariu ca cei mai mulți dintre dumneavoastră repede la spital. Eu am dormit o noapte întreagă în fotoliu. Până mi-am dat seama. Uite o recidivă a unei pneumonii aparent banale, tratate superficial (…). N-am ajuns în spital. Am supraviețuit. Dar eu am priceput încă odată subtilitățile medicinii. Mi-a confirmat durerile torace. Cu drag, Flavia, medic primar pneumolog.”