Cine este Virgil Ghiță, eroul naționalei României din meciul cu Austria: „A fost momentul meu să intru și să primesc acea centrare de la Ianis și să dau gol”

Update October 13, 2025 Cine este Virgil Ghiță, eroul naționalei României din meciul cu Austria: „A fost momentul meu să intru și să primesc acea centrare de la Ianis și să dau gol” 1

Virgil Ghiță a adus bucurie milioanelor de suporteri prin golul său împotriva Austriei, dar succesul de pe teren ascunde și o poveste personală plină de lecții și putere interioară. Fotbalistul este un exemplu de perseverență și dedicare.

Virgil Ghiță, 27 de ani, eroul puțin scontat al României din meciul cu Austria, după ce a punctat în prelungiri și a adus victoria tricolorilor, a făcut primii pași în fotbal la LPS Pitești.

El a trecut și pe la juniorii lui FC Argeș, înainte de a fi adus la Academia Hagi, locul unde argeșeanul și-a făcut junioratul (2011-2017), unde a fost coleg cu Ianis Hagi (26 de ani), cel care i-a centrat la gol.

În 2017, a debutat la Viitorul, pentru care a evoluat până în 2022, când a fost acontat de polonezii de la Cracovia. Debutul la națională îl înregistrase în septembrie 2021, într-o victorie reușită de „tricolori” cu Liechtenstein, scor 1-0. A avut rol de rezervă, intrând în loc lui Nedelcearu ,scrie Adevarul.

La doar avea doar 23 ani, Virgil Ghiță trecea printr-un moment dificil. În octombrie 2021, în perioada în care Ghiță evolua la Viitorul, mama fotbalistului a încetat din viață. Aceasta suferea de o boală necruțătoare.

La un an distanță de la pierderea mamei, stoperul s-a transferat în Polonia, iar Mircea Lucescu a declarat că a vrut să-l aducă în Ucraina, la Dinamo Kiev. Între timp s-a căsătorit, devenind la rândul său tatăl unui băiețel.

A doua zi după meci, stoperul a spus că, deși se bucură că a adus trei puncte cruciale pentru țara sa, în același timp regretă conjunctura care a dus la intrarea sa pe teren.

Mister mi-a spus cam toată ziua să fiu pregătit, că s-ar putea să intru. Îmi pare rău că am făcut-o după accidentarea lui Mihai.

Suntem foarte apropiați și chiar mi-a părut rău că a trebuit să intru așa. Dar viața e făcută din momente. A fost momentul meu să intru și să primesc acea centrare de la Ianis și să dau gol.

Emoții normal că am avut. O să am la fiecare meci jucat pentru echipa națională și cred că e unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea de fotbalist și cu siguranță o să îl țin minte toată viața.

A fost un moment frumos, să ne bucurăm cu suporterii, cu stadionul aproape plin. Fericire mare și noi am demonstrat că merităm suportul și aprecierea lor.

Am făcut un meci extraordinar și meritam victoria. Cred că meritam să marcăm mai devreme, nu chiar atât de târziu, dar totuși e bine că a venit golul și că am luat cele 3 puncte“, a declarat Ghiță, potrivit Fanatik.

Cine e soția lui Virgil Ghiță, fotbalistul care a bucurat milioane de români în meciul cu Austria. Ce studii are Sandra
Partenera lui Virgil Ghiță este o tânără naturală și discretă cu viața personală. Sandra Sonia Axinciuc este o prezență constantă în spațiul public, femeia fiind una dintre cele mai frumoase soții de fotbaliști din România.

Tânăra este originară din Constanța, însă îi este alături jucătorului la fiecare contract pe care-l semnează. Prin urmare, în mediul virtual, acolo unde se declară creatoare de conținut, apare că locuiește în Cracovia, Polonia.

Cu toate acestea, sportivul ocupă postul de fundaș la Hannover, în Germania. Soția lui Virgil Ghiță a absolvit cursurile Universității Ovidius din orașul natal. Are o diplomă în Kinetoterapie si motricitate specifică, conform Fanatik.

Virgil Ghiță și Sandra formează un cuplu de multă vreme. Sunt împreună de ani buni, dar au decis să facă pasul cel mare în clipa în care bruneta a rămas însărcinată prima oară. Cununia civilă a avut loc în anul 2021.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.