Florin Dumitrescu explică de ce nu mai merge la ședințele cu părinții, o trimite pe soție. Despre parenting: „N-ai să le vezi pe fetele noastre la restaurant că aleargă prin toată cârciuma și fac scandal”

Update October 9, 2025 Florin Dumitrescu explică de ce nu mai merge la ședințele cu părinții, o trimite pe soție. Despre parenting: „N-ai să le vezi pe fetele noastre la restaurant că aleargă prin toată cârciuma și fac scandal” 1

Florin Dumitrescu a explicat de ce nu mai participă la ședințele cu părinții ale copiilor săi. Chef-ul a mărturisit că aceste întâlniri sunt gestionate de soția lui.

Bucătarul și soția lui, Cristina, au două fete, Ava și Mia, iar Florin a vorbit recent despre motivul pentru care nu merge la ședințele fiicelor sale și ce părere are despre cărțile de parenting.

„Mai merg la ședințele cu părinții, doar că am observat că părinții nu mai sunt atenți dacă sunt eu prezent. În plus, pe mine mă cam plictisesc ședințele astea și încep să vorbesc aiurea. Și cumva îi pornesc pe mai mulți părinți să ia cuvântul și atunci mi-am propus să nu mai merg eu și să o las pe soția mea să participe singură. Dacă vor să aibă o ședință liniștită și eficientă, mai bine nu mă cheamă pe mine”, a declarat Florin Dumitrescu pentru Viva.ro.

Ce spune bucătarul despre lecțiile de parenting
Cât despre lecțiile și cărțile de parenting, juratul MasterChef spune, amuzat, că în cazul copiilor săi acestea nu au funcționat. Au existat momente dificile, mai ales când fetele erau mai mici, iar cărțile nu i-au fost de mare ajutor.

„Aș vrea să primesc lecții de parenting de la oameni care au copii, aș vrea să primesc lecții despre cum să faci bani de la oameni care au bani, aș vrea să primesc lecții despre mâncare de la oameni care știu să gătească și să mănânce. Nu aș vrea să primesc lecții de parenting de la cineva care mă învață ce să fac doar pe baza unui studiu psihologic.

Eu știu foarte bine ce înseamnă să stai în dreapta când soția conduce, iar copiii plâng din parcarea hotelului până ajungem în fața casei, de la Constanța până la București, să plângă non-stop, să încerci toate modalitățile posibile să-i faci să se oprească, când au doi și patru ani. Ce le faci? Ce poți să faci ca să le oprești după ce ai citit o lecție de parenting?

Tu știi ce am făcut noi? N-a mers nici cu țipatul…La un moment dat, am mutat radio-ul pe muzică clasică și am început să cântăm, eu și Cristina, după opera respectivă, iar fetele…s-au ȘOCAT și s-au oprit pur și simplu din plâns. E altceva să-ți urle copilul într-un magazin, că găsești totuși o metodă să-l oprești.

Dar la volan ce faci? Ești legat cu centura de siguranță, la 130 de kilometri la oră, iar copilul urlă. Arată-mi și mie un capitol despre asta într-o carte de parenting, iar eu o cumpăr.

Iar dacă ne întrebați ce stil de parenting practicăm, spunem clar că pe cel cu bunătate, respect, dragoste…Noi acum suntem într-o situație fericită. Copiii noștri sunt supermișto. Dacă mergem într-un loc cu ele, nu vor deranja pe nimeni niciodată. N-ai să le vezi pe fetele noastre la restaurant că aleargă prin toată cârciuma și fac scandal”, a mai spus bucătarul, conform click.ro

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.