Chef Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au făcut glume pe seama colegului lor, Cătălin Scărlătescu, după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Cei doi l-au tachinat în stilul caracteristic, spunându-i „de când ești singurel…”.
Despărțirea de Doina Teodoru nu îi dă pace lui Cătălin Scărlătescu nici pe platourile de filmare. Chef-ul a fost ironizat de Sorin Bontea și Florin Dumitrescu în timpul preselecțiilor MasterChef, stârnind hohote de râs.
Deși fanii se așteptau ca povestea de dragoste dintre Scărlătescu și actriță să ducă la altar, cei doi au decis să se despartă discret, fără explicații publice. Totuși, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu nu au putut trece cu vederea schimbarea de comportament a colegului lor și au profitat de ocazie pentru a-l ironiza, scrie Libertatea.
„De când ești singurel, ești nevorbit. Simți nevoia să vorbești întruna”, i-a spus Sorin Bontea, observând că Scărlătescu era mai comunicativ decât de obicei.
Replica a fost completată imediat de Florin Dumitrescu, care a intervenit cu umor în timp ce un concurent își prezenta preparatul: „Lasă concurentul să-și termine ideea!”.
Momentul a adus zâmbete pe chipurile tuturor și a confirmat, indirect, despărțirea celebrului bucătar de Doina Teodoru.
Cătălin Scărlătescu s-a despărțit de Doina Teodoru și are o nouă iubită
După o relație care a durat mai bine de trei ani, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru s-au despărțit, iar celebrul bucătar se pare că iubește, de câteva luni, o altă femeie.
Din câte se pare, tânăra este arhitect și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM), iar în ultimele luni a fost văzută destul de des alături de Cătălin Scărlătescu. Noua iubită a juratului de la MasterChef ar avea 27 de ani și este din Focșani, după cum notează jurnaliștii de la Cancan.
În luna aprilie, Doina Teodoru era întrebată de jurnaliștii de la Playtech dacă mai formează un cuplu cu Cătălin Scărlătescu, însă a refuzat să ofere un răspuns.
„Doamne, Dumnezeule! De ce nu îl sunați pe Cătălin? Că el știe mai bine să răspundă la asemenea lucruri, la informații și zvonuri. Mulțumesc de telefon, seară bună”, a spus actrița la acea vreme.
Relația cu colegii, în noul sezon
„Să știți că nu există viață fără umor între noi. Atâta timp cât avem ceva de făcut împreună. Acum, în sezonul acesta intervin relațiile gastronomice, facem de mâncare și noi cu echipele. Și de fiecare dată când noi concurăm unul împotriva celuilalt e cu umor. Așa e scris. De când am început până după ce s-a dat verdictul care a câștigat, ne scoatem ochii unul altuia tare”, a spus Scărlătescu, citat de B1Tv.
„Cel mai aproape de vârstă e Bontea, că-i cu un an mai mare. Dumitrescu e foarte, foarte, foarte tânăr. De suflet, depinde. Când mă uit într-o parte, e unul, când mă uit în partea cealaltă e altul. Mi-ar fi foarte greu să spun că nu țin, de fapt, la niciunul. Când e să-i bat, îi bat pe unde pot, că și ei fac la fel”, a adăugat.
Întrebat dacă are vreo dependență, bucătarul a răspuns: „De frumos. Am alergie la proști. Nu pot să stau înnebunesc și nu-mi plac manelele. În rest, cu clătitele, câteodată, când trebuie, le gust, dar altfel nu mănânc”.