Andreea Tonciu, despre scandalul care a zdruncinat familia: Cum a încercat tatăl să-și cumpere iertarea cu 60.000 de euro după ce a înșelat-o pe mama ei cu menajera

Update June 4, 2025 Andreea Tonciu, despre scandalul care a zdruncinat familia: Cum a încercat tatăl să-și cumpere iertarea cu 60.000 de euro după ce a înșelat-o pe mama ei cu menajera 1

Andreea Tonciu, despre scandalul care a zdruncinat familia: Cum a încercat tatăl să-și cumpere iertarea cu 60.000 de euro după ce a înșelat-o pe mama ei cu menajera

Andreea Tonciu a vorbit deschis despre un episod dureros din trecutul familiei sale. Vedeta a mărturisit că tatăl ei, Răzvan Tonciu, i-a oferit o sumă considerabilă de bani în încercarea de a-i obține iertarea, după ce a fost implicat într-o situație tensionată care a afectat profund relațiile din familie.

Totul s-a întâmplat în urmă cu trei ani, când mama Andreei a aflat că a fost înșelată chiar cu menajera casei. Devastată, aceasta a decis să ceară divorțul și, potrivit Andreei, obișnuia să o sune în lacrimi, povestindu-i tot ce trăia. La acea vreme, Andreea a fost profund afectată de cele întâmplate și nu a ezitat să vorbească public despre drama prin care trecea familia ei. Cu toate acestea, după o perioadă dificilă, părinții vedetei au reușit să-și repare relația și au ales să mai acorde o șansă mariajului lor. Atât Andreea, cât și sora ei, Lorena, s-au bucurat enorm când au aflat că divorțul a fost evitat, iar părinții lor au reușit să meargă mai departe împreună. Acum, Andreea Tonciu oferă detalii noi despre acel moment delicat, spunând clar că, dincolo de scandal, familia a rămas unită.

„Cu tata nu vorbesc la fel de des ca și cu mama. Nu îl sun dimineața la cafea să îi spun toate nebuniile mele. Tata mă sună să mă întrebe dacă vreau ceva de mâncare, ce mâncare am făcut astăzi, din astea. M-am supărat pe tatăl meu o singură dată în viața mea, pentru că nu îmi permit să mă supăr pe el, dar atunci chiar a meritat.

Pentru că nu mi s-a părut normal ce i-a făcut mamei mele. Mama mă suna non-stop, plângea, plângea, și îți dai seama că mă emoționa și mă emoționez și acum când vorbesc. Îmi spunea tot timpul că trebuie să fiu alături de ea, să-i spun tatălui meu că nu e ok ce a făcut.

Mi-a fost rușine, inițial, eu, ca copil, să îl trag pe tatăl meu la răspundere. Dar na, mi-am luat inima în dinți și am făcut-o. Cel mai tare m-a durut atunci că acea persoană era mai mică ca mine cu un an, și avea și doi copii. Și îmi era și milă de ea, că era tare amărâtă. Nici nu îmi imaginam vreodată că se poate întâmpla așa ceva’, a mărturisit Andreea Tonciu, citată de viva.ro.

Andreea Tonciu susține că tatăl ei i-a dat 60.000 de euro ca să îl ierte că a fost la un pas să dezbine familia din cauza unei alte femei. Vedeta mărturisește că a fost afectată de această poveste și nu crede că o să poată uita vreodată, chiar dacă a făcut pace cu părintele ei.

„Ca să nu mai fiu supărată, tatăl meu mi-a virat atunci în cont 60.000 de euro. Dar, chestiile astea nu poți să le uiți, m-au afectat atât de tare și pe mine și pe mama. Cu siguranță nu o să uite niciodată’, a mai spus fosta asistentă Tv.

Care este cel mai scump cadou pe care l-a primit fiica Andreei Tonciu
Andreea Tonciu a renunțat la viața de noapte din cluburi și s-a făcut femeie de casă. Acum, fosta asistentă tv are o familie frumoasă și își dedică timpul fiicei sale. Aceasta recunoaște că o cam răsfață pe Rebeca și că îi face toate poftele. În cadrul emisiunii Xtra Night Show, bruneta a dezvăluit care este cel mai scump cadou pe care ea și soțul ei i l-au făcut.

”O brățară pe care o am și eu la mână și a vrut și ea. Bineînțeles că tatăl ei i-a cumpărat. Niciodată, nu pot să o refuz pe ea. De fiecare dată, când o iau de la școală, în fiecare zi trebuie să ne oprim la un magazin, că avem nevoie, că nu avem nevoie, trebuie să cumpărăm”, a declarat Andreea Tonciu, la Xtra Night Show, potrivit spynews.ro.

Și fosta asistentă tv este răsfățată cu cadouri scumpe de soțul ei. Recent, aceasta a primit de ziua ei o adevărată bijuterie pe patru roți în valoare de 225.000 de euro. Vedeta a împlinit 39 de ani și a sărbătorit alături de familie și prietenii apropiați.

Am primit cadou o mașină neagră, e frumoasă (…) Acum șase zile am cumpărat-o. Eu am ales-o pentru că îmi plac foarte mult aceste mașini, am mai avut în trecut una ca asta, dar am vrut, bineînțeles, 2025. Da, fix din reprezentanță am luat-o (…) Eu nu am așteptat mult, am așteptat vreo două luni. Are foarte multe proprietăți (…) E full option, cum e și proprietara. Chiar mă regăsesc în această mașină și sunt mândră, îmi place enorm de mult”, a spus Tonciu la Un Show Păcătos.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.