Familia lui Culiță Sterp trăiește momente de neuitat! Daniela Iliescu a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, iar totul a decurs rapid și fără complicații. Proaspăta mămică a avut parte de o naștere ușoară, iar fericirea din familia lor este de nedescris, scrie Can Can.
Daniela a povestit cum momentul nașterii a fost unul așteptat cu nerăbdare și s-a sincronizat perfect cu întoarcerea lui Culiță acasă. Proaspăta mămică a dezvăluit detalii din culisele acestui eveniment unic, iar tăticul Culiță Sterp nu și-a putut ascunde fericirea, mărturisind că se simte „cel mai fericit om din lume.”
„Să vă mai spun și că, așa de tare ne-am dorit să nu fie peste weekend să îl prindă pe tati la cântat și fix când a aterizat în Cluj au început contracțiile? Doamne…”, a scris Daniela Sterp, în secțiunea InstaStory, conform Kanal D.
Culiță Sterp a lăudat-o pe soția sa și a transmis un mesaj emoționant de dragoste și recunoștință. În plus, artistul a dat de înțeles că planurile lor nu se opresc aici și că își doresc o familie numeroasă. Culiță Sterp a descris-o pe fiica sa ca fiind o adevărată frumusețe rară, remarcând că are buze mari, asemănătoare atât cu ale lui, cât și cu ale mamei sale, urechiușe mici și o piele creolă.
„Astăzi, 03.03.2025 am devenit părinți pentru a doua oară! A venit pe lume prințesa noastră. Îmi vine să urlu de bucurie, nu mai pot ce stare am. Deci e o frumusețe rară! Buzele mari ca taică-su și maică-sa, urechiușele mici, pielea creolă…Doamne, îmi vine să o mănânc….am o stare de îmi vine să sun pe toată lumea să dau vestea, dar mai bine vă dau vestea aici ca să aflați toți că sunt cel mai fericit tată din lume! Te iubesc @daniela.iliescu
ești cea mai bună mamă, soție, iubită, prietenă, și tovarășul meu de drum pentru toată viața! Iți mulțumesc ca m-ai făcut iar cel mai fericit! Dar vezi că nu ne oprim aici. Te iubesc, dragostea mea! Vă mulțumim tuturor! Și ție Doamne, în primul rând ca ne-ai adus-o sănătoasă”, a fost mesajul transmis de Culiță Sterp, pe Instagram.
Daniela Sterp a povestit că și-a dorit ca fiica lor să vină pe lume chiar pe 3 martie, o dată cu o semnificație specială pentru ea. Potrivit acesteia, cifra 3 este magică, martie marchează începutul primăverii și simbolizează renaștere, iar bunica ei, pe care a iubit-o enorm, s-a născut tot în această zi.
„3.03- ziua în care mi-am dorit să te naști, iar Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. Asta pentru că 3 e o cifră magică, pentru că în martie vine primăvara și asta simbolizează renaștere, speranță și noi începuturi și pentru că bunica pe care am iubit-o foarte mult, era născută tot pe această dată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și sunt cea mai fericită pentru că ai venit pe lume sănătoasă, iar frumusețea ta e deja bonusul care mă face să mă simt cea mai norocoasă.
Iubita mea fetița, vreau să îți inspir iubire, putere, încredere în tine. Să te ajut să devii cea mai bună versiune a ta, iar atunci când vei crește, să fii mândra de tine și îmi doresc din suflet să fii mândra de felul în care noi te-am educat. În lumea în care te-ai născut, nu va fi cel mai simplu, și poate mă vei auzi de multe ori spunând că “lumea a luat-o razna”, dar eu și tatăl tău te vom ajuta să vezi binele din ea.
Nu cred că vom fi părinții perfecți, dar cred că te vei simți cea mai iubită, la fel cum se simte și fratele tău, pentru că am alături de mine cel mai bun partener, să vă creștem frumos. Te iubesc și vă iubesc, familia mea frumoasă și completă.”, a scris soția lui Culiță Sterp, pe Instagram.