O româncă nu a avut ce face și a postat un anunț pe un grup de Facebook că fiica sa și-a pierdut un papuc în Bulgaria. Și l-ar vrea înapoi.
În postarea respectivă, femeia a pus și o fotografie cu papucul care a rămas fără pereche, explicându-le oamenilor faptul că acei papuci erau preferații fiicei sale, însă pe unul l-a pierdut în fața unui centru comercial din Bulgaria.
I-a rugat pe românii care se află în vacanță și văd papucul respectiv și îl pot lua să o contacteze pe aceasta.
„Bună ziua! În drum spre casă, fiica mea a uitat un papuc preferat în fața Duty Free-ului spre Bulgaria. Imediat în vecinătatea tomberoanelor de gunoi. Vin cu rugămintea dacă sunteți în trecere și îl puteți lua să răspundeți aici sau în privat. Vă mulțumim anticipat!” – a fost postarea cu pricina care a stârnit un val de reacții din partea internauților, scrie Click.
Reacțiile membrilor grupului au fost de-a dreptul hilare! Mulți s-au întrebat de ce femeia cu pricina ar face atât de mult tam-tam pentru un simplu papuc, când ar fi mai ușor să cumpere o altă pereche.
De asemenea, alții au încercat să facă haz de necaz pe baza acestei postări.
„Avea aur pe talpă acest papuc?”
„Am și eu modelul acesta și sunt papucii mei preferați, sunt foarte ușori și nu fac zgomot când merg. Țin de ei de câțiva ani.”, conform B1Tv.
„Dacă oricum ai drum pe acolo, oricum ești în așteptare, costă prea mult să arunci o privire? Dacă ți se pare o postare hazlie, zâmbește și treci mai departe. De ce să se simtă oamenii prost că sunt unii adepții consumerismului? Sunt aceleași prejudecăți ca la reciclarea sticlelor. Să fim civilizați și măcar să ne abținem, dacă avem păreri diferite.”;
„N-ar fi mai ușor să-i achiziționezi din nou? Nu cred că valorează o avere dacă îți oferă confortul necesar.”;
„Cenușăreasa în șlapi,”;
„Vând papuci desperecheați.”;
„Pe bune, un papuc de cauciuc e problema gravă, domnule!”;
„Cumpărați-i alți papuci, nu mai puneți lumea să își piardă timpul. Înțeleg când pierzi verigheta, telefonul, o valoare, dar nu orice nimic preferat.”;
„Am trăit s-o văd și p-asta!”;
„Poate altă dată fiica va fi mai atentă cu lucrurile ei.”;