Update iulie 19, 2024
O femeie în vârstă de 35 de ani a fost găsită moartă într-o piscină, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum a survenit decesul.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, joi, că poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, miercuri seară, de către o femeie de 46 de ani din Craiova, cu privire la faptul că la o piscină din Craiova o persoane este inconştientă, fiind posibil înecată, scrie Stirile Pro Tv.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din Craiova, în timp ce se afla cu apelanta la locaţia menţionată, ar fi intrat în piscină sa înoate şi nu a mai ieşit. Ulterior femeia a fost scoasă din piscina şi i-au fost efectuate manevre de resuscitare, de către o echipă SMURD, fără rezultat însă, fiind declarat, din păcate, decesul”, au declarat reprezentanţii IPJ Dolj, conform Gazeta de Sud.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
De asemenea, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Doi bărbați din Brașov s-au stins din viață, după ce au fost electrocutați în piscină
O seară de distracție în piscina gonflabilă din curtea casei, după o zi toridă de vară avea să se transforme în tragedie. „Fără să se gândească la pericol bărbatul de 40 de ani a montat piscina chiar pe această terasă lângă panoul de electricitate însă fatal i-a unul dintre firele de curent care s a desprins și pe care bărbatul l-a luat în mână.”
Prietenul său a vrut să îi sară în ajutor, avea însă să fie străpuns de curentul puternic. Martorii care au văzut scenele cumplite au întrerupt curentul și au sunat la 112, scrie Kanal D.
Ca să nu aștepte prea mult după salvare aceștia au decis să meargă cu cei doi bărbați în întâmpinarea medicilor. „ La preluare pacienții se aflau în stop cardiorespirator s au început manevrele de resuscitare și din nefericire s-a declarat decesul în cadrul ambelor persoane.”