Cristina Cioran are un nou iubit, mult mai tânăr decât ea: „Cât de curând ne vom muta din România”

Update mai 13, 2024 Cristina Cioran are un nou iubit, mult mai tânăr decât ea: „Cât de curând ne vom muta din România” 1

Cu un ordin de restricție pentru fostul iubit, Cristina Cioran și-a refăcut viața amoroasă după despărțirea și scandalul cu Alex Dobrescu, tatăl fetiței sale. Pentru Cancan, fosta prezentatoare de televiziune anunță că are planuri mari alături de noul iubit, chiar să se mute din România.

Au planuri mari împreună, vor să se mute din România. „Da, sunt cu cineva acum. Este o persoană deosebită. E un om care chiar are afaceri, este mult mai tânăr decât mine și este extrem de atașat și de Ema! Cât de curând ne vom muta din România”, a declarat pentru Cancan Cristina Cioran, care nu a uitat prin ce a trecut în relația cu Alex Dobrescu.

Vedeta nu e de acord ca acesta să o vadă pe Ema, fiica lor, îi pune multe condiții lui Alex Dobrescu dacă vrea să își vadă copila. „Nu îl voi ierta niciodată și nu există nicio urmă de reconciliere. Bine că am scăpat! Chiar dacă are ordin mă sună, mă caută, încearcă să-mi aducă jigniri și injurii. Important este că fetița e bine. Iar dacă tatăl ei își va dori o relație cu ea, va trebui să-și revină, să se interneze o perioadă ca să-și scoată substanțele din corp și să intre într-un proces de curățare, dezintoxicare.

Și să meargă și la un psihiatru să ia un tratament, după ce identifică ce probleme are. Abia după mai poate să mai ia legătura cu Ema. Eu chiar l-am iubit! Dar Ema are un alt tată acum. Bine că am scăpat”, a completat ea.

Alex Dobrescu: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
După scandalul pe care l-au avut și decizia judecătorilor de a-i interzice lui Alex Dobrescu să se apropie de Cristina Cioran și fiica lor, acesta a reacționat spunând că își întemeiază altă familie. „Mă bucur din tot sufletul meu că nu mă iartă. Nici nu avea ce să ierte.

Nu îmi mai doresc să mă împac cu ea sau să mă căsătoresc, așa cum voiam cu ceva timp în urmă. De ce? Pentru că voia să mă bage la pușcărie. Îmi fac alt copil. Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil (de fetița lor – n.r.). Oricum nu am voie să o văd. (…) Acum am o iubita nouă. Lucrez la o nouă familie. Vedem ce ne rezervă viitorul, dacă voi deveni din nou tată sau nu, oricum eu am doi copii”, a spus Alex Dobrescu, pentru Click!

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.