Andreea Esca a avut dintotdeauna un stil elegant și feminin, mai ales prin prisma meseriei sale de-a lungul anilor. Nu se putea afișa oricum în fața publicului și a tuturor celor care o urmăresc, astfel că ținuta ei este mereu una impecabilă și nu merge în trening nici măcar atunci când face cumpărăturile, deși este mult mai comod.
„Eu am crescut în această generație în care te îmbrăcai în trening la sala de sport. Chiar nu m-aș îmbrăca în trening atunci când ies din casă. Cred că depinde și de vârstă până la urmă”, a spus Andreea Esca în cadrul unei emisiuni.
Totuși, fiica ei mai adoptă acest stil vestimentar și cu haine oversized, însă Andreea Esca nu are nimic de comentat la adresa ei. Consideră că atunci când vine vorba despre un stil vestimentar este importantă și vârstă, precizând că dacă ar avea 20 de ani ca fiica ei, cel mai probabil ar îmbrăca și ea orice. De asemenea, și-a adus aminte de adolescența ei, când obișnuia să poarte des fuste scurte.
„Poate dacă aș avea 20 de ani și aș arăta ca Alexia m-aș îmbrăca în orice. La vârsta ei, într-adevăr, și eu purtam fuste foarte scurte. Mi se pare că atunci când ești scund, cu cât porți mai scurt e mai bine. ‘, a declarat Andreea Esca.
Deși sunt două generații diferite, Alexia Eram este pasionată de stilul vestimentar al mamei sale, ba chiar mai sunt momente când apelează la dressing-ul ei. Totuși, ceea ce îi place cel mai mult din garderoba celei care i-a dat viață sunt pantofii, pe care i-ar împrumuta oricând, însă din păcate nu coincid numerele.
„Din păcate, aș vrea să îi împrumut toți pantofii, dar când îmi venea pantofii ei aveam 12 ani, iar acum am cu două numere mai mari și nu mai pot să îi iau niciun pantof .’, a declarat Alexia Eram.
De ce Alexia Eram nu a mâncat nimic timp de 36 de ore. Cu ce simptome s-a confruntat. „Nu a fost atât de greu”
Alexia Eram, în vârstă de 23 de ani, are foarte mare grijă de felul în care arată. Face sport și încearcă să mănânce cât mai sănătos și echilibrat. Recent, fiica Andreei Esca a decis să nu mănânce nimic timp de 36 de ore.
„Pot spune că am îndeplinit challenge-ul, în jumătate de oră se fac 24 de ore de când nu am mâncat, dar pentru că este târziu, am zis de ce nu, să îl prelungesc și să mănânc de dimineață. Cred că pot să rezist. Mi-am făcut o cafea fără lapte, foarte rar la mine asta pentru că sunt fan cappuccino. Mai trag puțin de mine și apoi mă culc”, a spus Alexia Eram pe contul său de Instagram, potrivit spynews.ro.
Alexia Eram a precizat faptul că fiecare om trebuie să aleagă practicile de sănătate care se potrivesc cel mai bine nevoilor individuale.
„Am primit foarte multe întrebări despre fastingul pe care l-am ținut. În primul rând, am vrut să țin acest fasting ca să văd dacă pot să duc 24 de ore de fasting. Mario obișnuiește să facă aceste tipuri de fasting câteodată și am vrut să văd dacă pot să mă țin și eu pentru că micul dejun este foarte important pentru mine.
Îmi place foarte mult să mănânc micul dejun. Am vrut să văd dacă pot să țin 24 de ore. Sincer, nu a fost atât de greu pe cât îmi imaginam. Sunt obișnuită să nu mănând din America Express, dar acolo m-ai băgai ceva în gură dacă prindeai ceva pe drum. Aici era și chestia asta psihică, că nu ai voie să mănânci.
Pe tot parcursul zilei te simți OK, dar ai momente îți este foame, când te roade stomacul sau când simți că amețești, te doare capul, dar aceste simptome trec foarte repede. Am observat că aveam aceste simptome când erau de obicei mesele mele din timpul zilei. (…) Dacă bei apă, ceai, cafea fără lapte și nu te gândești și faci ceva, este mult mai ușor. Dacă doar stai, este mult mai greu pentru că te gândești la mâncare, dar am trecut cu bine”, a povestit Alexia Eram pe Instagram, conform TV Mania.