Energică și mereu zâmbitoare, Tania Popa (51 ani) nu a avut deloc o viață ușoară. De 15 ani, însă, de când s-a îndrăgostit la prima vedere, simte că trăiește cu adevărat. L-a cunoscut pe Veaceslav Damian (39 ani) într-un club și, după o săptămână, s-au căsătorit. Au devenit părinții unui băiat, se completează reciproc și au demonstrat că vârsta este un număr.
„În momentul ăsta, vreau toate domnișoarele care așteaptă de ani prințul pe cal alb, așteaptă cel mai frumos, mai talentat, mai cu familie, mai cu stare, mai cu tot, să caște bine ochii și urechile și să mă asculte. Sunt o lecție vie că așa ceva nu există, că, în viață, dacă stăm și așteptăm și visăm în astre cu ochii deschiși, o să treacă viața pe lângă noi și o să ajungem niște babe bătrâne, singure, niște acrituri fără familie, fără copii, nefericite și exact așa o să intrăm în pământ.
De ce zic că sunt exemplul viu? Pentru că l-am cunoscut pe soțul meu într-o seară, într-un club, eram cu fetele să ascultăm muzică, pe care o cânta prietenul meu, eram cu soția lui și cu câteva prietene și colege. Asta este, eram majoră și vaccinată, cocktailurile erau gratis, am băut cu nemiluita, aveam ceață în ochi… Am aflat, ulterior, că și soțul meu avea ceață în ochi și el se simțea bine. Ne-am intersectat cu acea ceață în ochi, spre rușinea mea m-am sărutat toată noaptea cu el, dimineața muream de rușine și speram că nu i-am dat numărul lui de telefon. Ba da, i l-am dat, i-am și spus că sunt actriță. Ziceam: ‘Doamne, sper că nu mă sună!’. Ba da, m-a sunat. Din a doua zi, o săptămână, zi de zi, am stat ore în șir să vorbim noaptea pentru că eram și vecini. Culmea astrelor, alinierilor…
Fix peste o săptămână mi-a spus: ‘Ce faci luni dimineața?’ ‘Sunt liberă’. ‘Ne căsătorim?’ Am zis DA. Exact atât de repede. Și asta am și făcut, fix după o săptămână în care eu nu știam numele de familie.” a povestit Tania Popa, la FRESH by UNICA, despre începutul relației cu soțul ei.
La scurt timp, actrița a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiat, pe Slavic. Tania Popa mai are o fiică, dintr-o relație anterioară, pe care a crescut-o singură, până când în viața lor a apărut Veaceslav Damian.
„Ne-am căsătorit, am și rămas însărcinată, ne vizitam, nu am zis la nimeni, a fost în secret. Nu știa nimeni că suntem căsătoriți, am făcut-o în secret, nici nu știu de ce, poate pentru că era după o săptămână, habar nu am.
Și, ca o fiică așa, nu am venit cu unul acasă la mine, am venit cu soțul când deja am rămas însărcinată, după vizitele mele la el acasă. Evident că a fost o dragoste, o pasiune inexplicabilă, la prima vedere.” a povestit Tania Popa, la FRESH by UNICA, despre cel de-al treilea mariaj.
Cine este Tania Popa
Tania Popa s-a născut pe data de 19 ianuarie 1973, în Căușeni, Republica Moldva. Este o actriță română de teatru, film, televiziune, radio, și voce. Atunci când avea 9 luni, artista a suferit o comoție cerebrală, în urma unei căzături. Din nefericire, la vârsta de 3 ani, a căzut pe un cuib de viespi și a fost în comă vreme de 3 luni. A reușit să se recupereze în timp, dar a povestit de multe ori cât de greu a fost.
„În urma unui accident de când eram foarte mică, medicii le-au interzis să mă enerveze în orice fel. La 9 luni, nașul meu, care avea 2 metri, m-a scăpat. A fost prima mea comoție cerebrală. Mama spunea că s-a auzit ca o vază care s-a spart pe ciment. Și la 3 ani am căzut într-o pădure, pe un cuib de viespi. M-au ciupit și am stat în comă 3 luni. Nu exista milimetru pe corpul meu fără rană.”, a povestit Tania Popa, potrivit fanatik.ro.
Actrița este pasionată de sport încă din copilărie. Tania Popa a povestit că părinții săi au înscris-o la atletism în clasa a treia și de atunci iubește să facă sport, indiferent de vreme, loc sau timp.
„Eu mereu am făcut sport, de când mă știu, de mică! De felul meu sunt o persoană foarte activă. Atunci când am timp liber merg la alergat, merg în drumeții cu soțul meu și tot așa. Nu stau o clipă! De peste 40 de ani fac sport. Țin minte că de prin clasa a III-a m-au dus părinții mei la atletism, iar de atunci am făcut mișcare. Eu nu fac sport să arăt bine, mie sportul îmi dă o sănătate mintală foarte bună. Soțul meu este tot la fel cu mișcarea. Atunci când mergem în drumeții, merg cot la cot cu el”, a declarat Tania Popa, citată de wowbiz.ro.
Tania Popa a terminat studiile preuniversitare în localitatea natală, apoi a decis să meargă la București, unde a început cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, în anul 1990. Tania Popa a absolvit în anul 1994 și a devenit cea mai tânără angajată a Teatrului Național din București.
Pe parcursul carierei sale, a jucat în numeroase piese de teatru și filme, a participat la mai multe emisiuni TV și a fost premiată pentru rolurile sale de excepție.