Pavel Bartoș pare că a dat lovitura la toate capitolele. E unul dintre cei mai căutați prezentatori, are o familie frumoasă și producțiile în care joacă sunt pe val. Prezentatorul emisiunii Românii au talent recunoaște că singurele zile în care își trage răsuflarea sunt acelea în care fetele pleacă la școală și soția la facultate.
După ce a slujit cu credință această profesie, Anca Bartoș, soția actorului, a dat actoria pe medicină și e sigură că și-a găsit menirea. Actorul îi susține decizia și are convingerea că va fi un medic excepțional. Ba mai mult, o admiră pentru puterea pe care o are și pentru felul în care se împarte între familie și studii. „Eu sunt un norocos – ale mele fete mă lasă să mă trezesc un pic mai târziu. Fetele pleacă la școală, soția la facultate și am parte de diminețile mele liniștite, când mă pot organiza pentru „ziua de lucru”, spune Pavel Bartoș pentru Ok Magazine!
Chiar dacă adolescența nu este o perioadă ușoară, Pavel Bartoș se străduiește să fie acolo pentru fetele lui, cu un sfat, cu o vorbă bună, cu o mângâiere. Nu se vrea cel mai bun tată din lume, ci cel mai bun pentru ele. Toată lumea știe că adolescența nu este una foarte ușoară. Am trecut cu toții prin ea, dar așa cum spuneam, învăț în fiecare zi să fiu tatăl bun pentru fetele mele. Nu mă consider cel mai bun tată din lume, trebuie să fiu cel mai bun pentru ele‘, precizează el.
Diminețile de weekend în familie au, însă, un farmec aparte. Atunci petrec timp în fața televizorului, fac clătite sau aleg un film. Abia le așteptăm, sunt dimineți în pijama. Sunt zilele în care, dacă avem chef, facem clătite, stăm în pijamale în pat, ne uităm la un film sau ne jucăm. Dar e clar că sunt dimineți în familie’, adaugă Pavel Bartoș.
Chiar dacă la început a fost mai dificil să accepte celebritatea tatăl lor, cu timpul Eva, Sofia și Rita s-au obișnuit și cu această parte a vieții lor. Uneori. Pavel Bartoș admite că alege locuri în care poate trece neobservat. ‘Cred că pentru cea mare a fost cel mai dificil, pentru că ea a fost acolo și când nu eram celebru, și după ce am devenit.
La ea a fost o schimbare și a trebuit să se adapteze. Mă întreba de ce trebuie să mă opresc să fac poze cu fiecare om și i-am explicat că tati e actor, e la televizor și oamenii au anumite așteptări. A înțeles, și apoi fetele mai mici au preluat cumva. Când ele s-au născut, era deja situația de așa natură. Dar, când îmi doresc multă intimitate, mergem în locuri în care să fim doar noi. Greu, dar nu imposibil’, susține actorul, potrivit viva.ro.
Cum a ajuns Pavel Bartoș să prezinte Vocea României și Românii au talent
Pavel Bartoș, în vârstă de 48 de ani, este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori TV, iar de-alungul anilor a fost implicat în numeroase proiecte. Recent, el a dezvăluit în cadrul unui interviu, cum a primit propunerea de a prezenta Vocea României și Românii au talent, două dintre cele mai longevive emisiuni de la Pro TV.
„A fost după multe castinguri. Mona Segall, producătoarea, te încearcă prin multe. Am trecut prin niște Furci Caudine. Am avut un Dansez pentru Tine, am avut niște Revelioane de prezentat.
La un moment dat, au considerat că pot fi, însă într-adevăr, în clipa în care m-au chemat în Buftea să zică «tu vei fi unul dintre prezentatori», am fost extrem de fericit. Dar nicio clipă nu mi-am dat seama de fapt de ce fenomen o să am parte. Nimeni n-a crezut că Românii au Talent o să fie un astfel de fenomen”, a declarat Pavel Bartoș, citat de libertatea.ro.
Întrebat dacă știa că va prezenta alături de Smiley, Pavel a răspuns sincer: „Da, știam. M-a bucurat, ne-am împrietenit în două minute și zece secunde, eram foarte buni prieteni deja. Ne știam, ne respectam, dar nu eram prieteni, nu ieșeam la șpriț sau la cofetărie împreună”, a mai adăugat Pavel.