Bogdan Vlădău a făcut afirmații uluitoare, în direct, la Cătălin Măruță în emisiune. Deși este gelos, este dispus să-și lase soția să calce strâmb, în anumite condiții. Pentru a doua oară în fața sosurilor iuți din emisiunea lui Cătălin Măruță, Bogdan Vlădău a dat dovadă de o sinceritate debordantă. După ce a simțit o singură dată picantul absolut, a dat tot din casă.
A început cu defectele superbei sale soții, pe care nu a reușit să le schimbe nici după 10 ani de relație, în ciuda eforturilor. „Îmi zice că vine cu mine la sală de 10 ani și nu vine, dintr-un anumit punct de vedere nu se ține de cuvânt. Nu prea e disciplinată, ca și mine, ne apucăm de o chestie și nu trecem prin toți pașii. Eu sunt foarte critic. E un pic dezordonată. Eu i-am spus și ei”, a declarat Bogdan Vlădău în emisiunea de la Pro TV.
Dar ce a urmat este cu atât mai neașteptat. În timp ce el, în timpul mariajului, nu a fost curtat de femei celebre. „De când sunt căsătorit nu prea îmi mai fac femeile avansuri. Cel puțin nu în România. Poate în străinătate, pe stradă”, zice el. Dar, în schimb, soția sa are destui admiratori.
Așa se face că, la un moment dat, s-a trezit în situația în care Gina Chirilă i-a mărturisit că Andrew Tate, arestat în anul 2022 de autoritățile din România, i-a scris și i-a făcut avansuri, cu toate că știa că nu este o femeie singură.
„Andrew Tate, la un moment, îi scria Ginei. O invita în locuri. Îi spunea că e frumoasă. Cum fac bărbații când le place o femeie. Nu eram căsătoriți, dar știa că e într-o relație. Ea a venit și mi-a spus. ‘Uite, îmi scrie domnul ăsta, știi cine e’?”, a dezvăluit Bogdan Vlădău, citat de protv.ro.
Dacă de Andrew Tate nu a fost încântat, când vine vorba despre un alt bărbat celebru, Bogdan Vlădău ar fi dispus să închidă ochii. Gina Chirilă are o slăbiciune pentru Brad Pitt, astfel că soțul său i-ar da voie, daca s-ar ivi ocazia, să aibă o aventură cu fostul soț al Angelinei Jolie.
„Eu chiar am întrebat-o la un moment dat, ‘Dacă n-ai fi cu mine, cu ce bărbat din România ai vrea să fii’. Noi ne spunem. Dacă mă întreabă ceva și chiar vrea să știe, eu îi spun. Oricum o tachinez, avea în când era mică poster cu Orlando Bloom și are o slăbiciune pentru Brad Pitt. Mi-a zis că dacă-l întâlnește… asta e.
Eu i-am spus cu el are voie. Crește și cota familiei. Culmea e că ne-a pozat același fotograf și am văzut niște poze cu el pe care nu le-a văzut nimeni”, a afirmat, fără perdea, Bogdan Vlădău.
În cadrul aceleiași emisiuni, a declarat că dacă ar fi scorpion otrăvitor i-ar înțepa pe Diana Șoșoacă, George Simion și Andreea Tonciu. Asta, zice el, pentru că „sunt antipatici și au și un soi de ipocrizie. Eu am fost înțepat de scorpion și știu că nu moare nimeni. Ar fi o tachinare”. Iar pe Nikita ar lua-o trei luni pe o insulă pustie. Explicația: „Am niște imagini din liceu că ea venea și le pune la respect pe fete. Aș vrea să facă foamea trei luni, să o sperii cu șerpi. După aia, îi fac cunoștință și cu Morrone dacă trebuie!”.
Legat de bărbatul cu care ar vedea-o căsătorită, l-a nominalizat pe Marian Nedelcu, soțul lui Indrid Vlasov
“Sunt prieteni de mici. Pentru mine a fost model. Giafranco Ferré făcea hainele pe el. E foarte bine, are o fată care merge la Londra la studii, o dădeam eu în leagăn când era mică, trece foarte repede timpul.”