Update ianuarie 11, 2024 Andra și Cătălin Măruță sunt certați pe TikTok, de o influenceriță urmărită de mii de internauți, după ce fiica lor, Eva Măruță, a fost blamată pentru rolul jucat în filmul „Tati part-time”. Tânăra îi acuză pe cei doi că profită de pe urma propriului copil pentru a strânge și mai mulți bani.
Totodată, tânăra critică educația pe care Eva Măruță a primit-o de la părinții săi și spune că are un comportament de „divă”, complet neadecvat pentru un copil de doar opt ani.
„Poate pentru că are opt ani și nu-i ajungi cu prăjina la nas, oricine ai fi. Face mișto de ta-su în propriile lui story-uri (n.r. secțiunea „Povești” de la Instagram), săracu, că am ajuns să-mi fie milă de Măruță că face fii-sa mișto de el. Poate pentru că ați făcut-o panou publicitar de când s-a născut, i-ați făcut Instagram la trei luni. Când facem bani cu copilu e bun.
E bună atenția publicului, dar când atenția publicului este puțin negativă n-o mai vrem, n-o mai dorim, să dispară, că este doar un copil. Dacă este doar un copil, șterge-i contul de Instagram, că este doar un copil, nu are ce să caute să aibă cont pe Instagram să facă reclame să producă bani, e un copil.
Aaa, vă place că face vizualizări cu atitudinea asta de mini divă, mini Madonna, ce se vede ea în capul ei, dar nu vă place că lumii nu îi place că îl face pe ta-su de balamuc în story-uri”, a spus influencerița Annelixx, într-un videoclip pe contul său de TikTok, conform RTV.
@annelise.gh #stitch with @Feresteanu ♬ Decibeli – Alex Botea
Pe de altă parte, Cătălin Măruță a afirmat că firesc ar fi ca oamenii să se susțină unii pe ceilalți, nu să se tragă în jos. „’Nu vei reuși niciodată’, ‘Ești praf’, ‘Lasă-te de meserie’… Cine nu a auzit măcar o dată genul acesta de comentarii menite numai să rănească, să distrugă încrederea de sine?
Ca adulți, să zicem că ne-am obișnuit și, cu puțin efort, să nu le ascultăm (întotdeauna). Din păcate, pot tăia niște aripi când ele sunt adresate unui copil care abia începe să viseze și crede că totul este posibil.
Ca părinți sau nu, de fapt – ca oameni, suntem datori să reacționăm la aceste derapaje. Nu e suficient să ne întristăm din cauza faptului că există răutate în lume, firesc este să ne încurajăm unii pe alții, să vorbim când avem ceva constructiv de spus – chiar și o critică, să nu jignim fără sens. Mai presus de tot, suntem datori să ne protejăm și să ne susținem copiii”, este mesajul transmis de Cătălin Măruță pe Facebook după ce a văzut comentariile negative primite de Eva, conform Fanatik.
Într-o singură săptămână, filmul în care apare fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță a adunat în sălile de cinema din țară nu mai puțin de 144.000 de spectatori și a înregistrat încasări de 925.639, 60 de dolari.
Pentru Eva Măruță, care are doar 8 ani de zile, este o realizare impresionantă, iar părinții săi, cu siguranță, sunt foarte mândri de copila lor. Comedia îl are în centrul atenției pe avocatul Iustin, interpretat de actorul Alex Bogdan, dar şi pe fina lui Maya, pusă în scenă de Eva Măruţă.
”Pentru mine, filmul ăsta este o bucăţică din inima mea”, a declarat fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță la avanpremiera filmului, conform ego.ro.