Pro Tv i-a scos emisiunea lui Cabral. „Plătim rate, creștem copii, facem aceleași lucruri pe care le-am făcut toată viața”

Update ianuarie 11, 2024 Cabral și-a exprimat nedumerirea în timpul celui mai recent interviu oferit presei și a mărturisit că nici în prezent nu cunoaște motivul pentru care emisiunea lui a fost scoasă, și nici dacă va mai intra în grilă.

Nu putem să atacăm pe toate părțile. Mă dai afară pe geam, intru pe ușă, intru pe ușă, mă dai afară pe geam, nu merge. Cumva, „Săriți de pe fix!’ e în pauză, dacă mai intră în grilă.

Cabral

Nu, eu sunt sincer. Iar acum avem „Ce spun românii?’, nici nu știu câte ediții sunt filmate, că sunt filmate acum ceva vreme. Este prima lor difuzare… M-am bucurat și eu de reacția oamenilor, pentru că din punctul meu de vedere, atunci când muncești și cineva zice «bravo», e un motiv de bucurie nu că ai încasat niște bani, ci că ai pus niște suflet, iar sufletul ăla s-a văzut.”, a mărturisit prezentatorul tv, pentru CanCan.ro.

Deși se bucură de un real succes, recunoaște că nici acum nu a scăpat de ratele de la bancă: „De unde bani?! Sunt un băiat simplu, din Berceni. Facem aceleași lucruri pe care le-am făcut toată viața, plătim rate, creștem copii.”, a adăugat omul de televiziune.

„Eu cred că sunt un om foarte normal”

Cabral știe că va veni un moment în care va spune „adio” meseriei sale de acum, dar nu se lasă păgubaș și deja are câteva idei care-i vor aduce profit atunci când nu va mai fi pe micile ecrane. Nu exclude posibilitatea de a deveni realizator de emisiuni.

„Da, mă descurc eu cumva, nu m-a făcut mama la televizor. Nu m-am născut la televizor și sigur n-o să mor la televizor. Cumva, eu cred că sunt un om foarte normal, cu o meserie extraordinară, dar asta nu înseamnă că trebuie să apar până la 80 de ani, să scârțâi tot, vai steaua mea. Pot trece în spatele camerei, pot face producție.”, a mai declarat prezentatorul tv, conform Click.

Andreea și Cabral nu-și mai doresc copii

În emisiunea lui Cătălin Măruță, Cabral, la fel de plin de amuzament cum este de obicei, a făcut un anunț important în legătură cu familia sa. Prezentatorul a ținut să știe toată lumea chiar de la el că gata, familia nu se mai mărește, scrie wowbiz.ro.

Cabral: Vreau să vă fac și un anunț: soția mea nu este gravidă!
Cătălin Măruță: Încă!

Cabral: Nu! Mi-am smuls trompele, nu le-am legat, le-am smuls! Ajunge, gata! Eu am făcut, gata, sunt bine.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.