Update decembrie 29, 2023 Tatăl Deliei, Ion Matache, a petrecut 18 ani pe Muntele Athos, în Grecia, acolo unde a fost călugăr. De 5 ani a renunțat și s-a întors acasă, unde acum e complet schimbat. A renunțat la hainele negre, la barbă, la părul lung.
Ion Matache a stat pe Muntele Athos timp de 18 ani de zile. S-a dedicat vieții monahale și a renunțat la căsnicia cu Gina Matache, alături de care are două fete, pe Delia și pe Oana. „Până la 40 de ani eram ateu. Abia atunci am învățat prima dată Tatăl Nostru. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamț, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viața mea s-a schimbat.
Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele și pe al Georgetei, deși mă văzuse prima oară, m-am blocat‘, a povestit tatăl Deliei, citat de avantaje.ro.
Ulterior, în 2018, el s-a întors acasă, căci a avut probleme grave de sănătate. Gina Matache, fosta soție, povestea despre starea lui: El a suferit în 2018 o operație la rinichi, urmată și de ședințe de citostatice. „Și fostul meu soț este binișor acum cu sănătatea, e cât se poate de bine după atâtea probleme‘, spunea pentru ego.ro Gina Matache.
Acum, la cinci ani de când s-a întors de pe Muntele Athos, Ion Matache e schimbat. Nu mai e călugăr, așa că a renunțat la hainele negre, la barbă și la părul lung. De curând, Delia a postat câteva fotografii în mediul online cu tatăl ei.
Au fost împreună într-o vacanță în Spania, iar Ion Matache s-a bucurat de ieșirea alături de familie. Apare cu zâmbetul pe buze, în haine lejere, alături de cei dragi.
Ion Matache își dorește ca fiicele sale să fie la fel de credincioase
După 18 ani în care a decis să fie călugăr și să se dedice Bisericii în profunzime, probleme de sănătate l-au împins pe Ion Matache înapoi acasă, la familia sa. Acum se află alături de fosta sa soție, mama Deliei, în casa în care au locuit cât timp erau împreună. Deși mulți se așteptau ca ea să refuze să-l primească, Gina Matache a dezvăluit că au ajuns la o vârstă înaintată și trebuie să aibă grijă unul de celălalt în aceste momente.
„Nu s-a mai întors în Grecia, e în București, eu am grijă de el. Suntem doi moși și trebuie să avem grijă unul de altul. Locuim împreună, în vechiul nostru apartament”, a declarat mama Deliei, citată de profm.ro.
Tatăl Deliei nu regretă că a plecat de lângă familia sa aproape două decenii, ba chiar susține că își dorește ca și ele să fie la fel de credincioase cum este el. Mai mult decât atât, a precizat însă că știe cât de greu este să se apropie de Biserică, mai ales Delia, care trăiește în showbiz-ul românesc.
„Mi-ar plăcea să se îndrepte şi să se apropie de Dumnezeu. Pentru un om care trăieşte în showbiz e mai greu, aşa, dintr-o dată. Delia crede în Dumnezeu, dar nu are timp de biserică. Când era în clasa întâi se ducea la Patriarhie şi pupa toate icoanele. Apoi a zburat puiul, face şi ea ce vede în lume”, a mai spus Ion Matache.