Update decembrie 21, 2023 Ramona Olaru a dezvăluit în cadrul podcastului lui Jorge că a vrut să se mărite pentru bani dar nu a reușit. Deși a avut ocazia de a intra într-o relație cu un mare om de afaceri, deci foarte potent financiar, Ramona a ales cu sufletul, astfel că a rămas pe drumul mai „modest”.
„Nu m-am căsătorit și nici nu o să mă căsătoresc pentru bani. Nu pot. Eu trebuie să am o conexiune extraordinară cu omul ăla ca să conviețuiesc cu el, să trăiesc cu el, să ne ținem de mână. Eu nu pot să mă pup cu oricine, nici să mă pup, dar alte lucruri? Mie trebuie să îmi placă de omul ăla, să mă leg energetic de el, să îmi fie drag de el. Nu pot să mă căsătoresc pentru bani, pur și simplu. Am vrut, dar nu pot.
Am vrut acum câțiva ani. Am zis „Dacă ăsta este? Trebuie să-mi iau pe cineva cu bani, să nu mă mai zbat atât să muncesc ca fraiera toată viața”. Omul nu era prea aranjat sau prea frumos.
Am avut o discuţie cu el, mi-a zis că îmi oferă tot, doar să fim împreună, să ne căsătorim. Nu arăta tocmai bine, dar nu asta contează. Avea un suflet bun. Şi am stat şi m-am uitat la el de sus până jos.
Omul era milionar și am zis „Bă, nu. Iartă-mă, te rog. Ies cu un băiat și nu pot”. De unde, eu eram singură de mult. I-am mai spus că după ce o să închei cu el, eu sunt de acord”, a spus Ramona Olaru, în cadrul podcastului realizat de Jorge, conform DC News.
Ramona Olaru iubește din nou, după despărțirea de Cătălin Cazacu
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au format un cuplu aproape doi ani, și chiar au fost logodiți. Spre surprinderea multora, relația lor a luat sfârșit înainte de a face pasul cel mare, iar acum, asistenta tv iubește din nou. Mai mult, Ramona Olaru a explicat și cum ar trebui să arate bărbatul cu care va avea copii.
„Tatăl fetiței mele… vreau să fie super protector și atent, să fie iubitor, să fie sensibil, dar nu să plângă precum fetele, să fie sensibil în diverse situații, să fie darnic, dar nu mă refer la mine, să-mi ia mie, darnic în general, cu oamenii, orice poate să ofere, să ofere.Să fie și el înalt, nu mai vreau de ăștia mici.
Nu mai pot să mă uit în jos, îmi cade coroana. Nu-mi plac neapărat bărbații care fac sală, nici foarte slabi, dar nici foarte plini, normali, prefer mai brunet cu ochi căprui, pot să fie și verzi ochii. Mi-ar plăcea o fetiță cu ochii verzi, frumoasă ca mine cu ochii verzi.’, a mai declarat Ramona Olaru, conform VIVA.
Ramona Olaru are o relație în momentul de față, dar preferă să fie discretă cu detalii referitoare la iubitul ei. Mai mult, șatena nu a vrut să dezvăluie identitatea bărbatului din viața ei.
„Nu! Clar, nu! (n.r. nu îi spune identitatea) Nici nu o să îl vedeți prea curând. Am hotărât așa de această dată! Până nu am inelul pe deget sau data nunții stabilită, nu îl mai cunoaște nimeni! Bine, prietenii apropiați, da! O parte. (n.r. l-au cunoscut)’, a spus Ramona pentru Ego.