Update decembrie 12, 2023 Gabriela Prisăcariu este disperată de faptul că medicii i-au recomandat să ia o pauza, înainte de Crăciun. Dacă băiețelul ei a făcut față cu brio răcelii, partenera matinalului de la Antena 1 a avut de suferit ceva mai mult.
La început aceasta a crezut că se confruntă cu o banală răceală, dar lucrurile s-au agravat. Gabriela Prisăcariu a început să dezvolte câteva simptome sever, iar în cele din urmă, atunci când a simțit că o să cedeze, a decis să meargă la spital. Vedeta a ajuns pe mâinile medicilor într-o stare destul de rea, însă a primit imediat ajutorul de care avea nevoie.
„De obicei nu merg la spital așa foarte repede, dar acum pentru că deja sunt de 2 zile, mă simt foarte rău și iau pastile și mă simt și mai rău, am decis să merg la spital pentru că nu vreau să îl îmbolnăvesc și pe Tiago și se pare că de la el am luat cumva. Pentru că el a avut primul febră, dar el este bine.
În doar 2 zile a avut doar 2 episoade de febră, în schimb, mie îmi bubuie capul, urechile, nasul, gâtul, așa că am decis să merg la spital, ca să fie totul sub control pentru Tiago”, a spus Gabriela Prisăcariu, citată de Can Can.
După ce a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie, Gabriela Prisăcariu s-a simțit ceva mai bine. Medicul i-a recomandat câteva zile de odihnă, însă acest lucru pare o misiune imposibilă pentru partenera lui Dani Oțil, mai ales având în vedere că sărbătorile de iarnă bat la ușă.
„Am rețetă, imediat mă fac bine.(…) Ar trebui să-mi iau câteva zile libere, a spus doamna doctor. E decembrie, cea mai aglomerată perioadă din an, cine își ia zile libere cu 2 săptămâni înainte de Crăciun?!”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.
Gabriela Prisăcariu a mai apelat la ajutorul medicilor
Soția lui Dani Oțil a mai ajuns o dată pe mâna medicilor cu ceva timp în urmă. Gabriela Prisăcariu are, în general, un stil de viață sănătos, iar sportul joacă un rol esențial în viața sa. Cu toate acestea, la numai 30 de ani, tânăra se confruntă cu hernia de disc, așa cum a dezvăluit urmăritorilor săi.
„Și cum vă spuneam… Ieri eram tânără, azi fac recuperare pentru o hernie de disc. De aici și durerile de spate, super… Acest aparat este grozav. Am doar 30 de ani.”, a declarat Gabriela Prisăcariu, pe Instagram, conform Click.
De ce Gabriela Prisăcariu își injectează botox în zona axilelor
Gabriela Priscăriu se bucură de o mare comunitate de fani pe rețelele de socializare, astfel că zilnic împărtășește cu cei care o urmăresc diferite momente din viața ei personală, fie ele bune sau mai puțin plăcute. Recent, la o discuție despre intervențiile estetice, le-a povestit că anual merge la cabinetul medicului estetician pentru a-și injecta botox în zona axilelor. Mulți s-au întrebat pentru ce face această procedură despre care s-a auzit mai puțin până acum.
Fără a sta pe gânduri, a mărturisit că în general transpiră destul de mult, astfel că pentru a scăpa de această problemă, a găsit un remediu în cabinetul medicilor esteticieni. Se pare că procedura chiar dă randament din spusele ei, astfel că nu este pentru prima dată când apelează la acest truc.
„Și pentru că nu-mi place să transpir absolut deloc vin o dată pe an la domnul doctor să-mi facă botox la axilă. Mai întâi stau cu gheață, după care-mi face câteva injecții. Aș spune că nu sunt dureroase, dar merită, baba suferă la frumusețe’, a explicat soția lui Dani Oțil, într-un InstaStory, conform Click.