Jean Gavril și soția nu vor bonă pentru fetița lor: „Am crescut-o noi doi pe Eva. Suntem foarte diferiți noi ca generație față de părinții noștri”

Update decembrie 7, 2023 Jean Gavril trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția sa, Bianca. Cei doi au împreună o fiică în vârstă de 2 ani și 2 luni, iar de curând au anunțat că își măresc familia. Cei doi nu au vrut să apeleze la ajutorul unei bone, ci și-au crescut și educat singuri fiica.

Am crescut-o noi doi pe Eva cu mici momente în care ne-au ajutat familiile noastre. Din cei doi ani o vară a petrecut-o la Constanța, la socrii mei.

Jean Gavril

Cred că există diferențe de moduri despre cum vrei să crești un copil, lucru care pe noi ne-a dus la a lua decizia să ne creștem copilul singuri, fără ajutor, chiar dacă este mai greu.

Avem tot ce ne trebuie, părinții noștri sunt foarte săritori și ne ajută de fiecare dată când avem noi nevoie sau le cerem, dar nu prea le-am oferit ocazia să ne ajute de prea multe ori, pentru că am vrut să o facem noi” , a mărturisit Jean Gavril pentru Playtech.ro.

Artistul este de părere că generațiile se schimbă, motiv pentru care tinerii părinți ar trebui să se documenteze, să citească cărți de specialitate și să fie mult mai atenți la nevoile copiilor lor.

Fata mea Evita are 2 ani și 2 luni și îi ofer toată libertatea pe care pot să i-o ofer unui copil de 2 ani și 2 luni. Mi se pare că suntem foarte diferiți noi ca generație față de părinții noștri care, poate, au avut mai puțin acces la informație decât avem noi acum.

Eu împreună cu soția mea, Bianca, îi oferim o altfel de educație copilului nostru, pentru că avem mai multe informații, am citit lucruri, ne-am documentat și poate cred că o să reușim să îi dăm un avans mai mare în viață, cel puțin emoțional vorbind ca dragostea de părinte pentru copilul lui”, a mai spus Jean Gavril, conform wowbiz.ro.

Jean Gavril, despre începuturile relației cu Bianca

Într-un interviu pentru UNICA.RO, Jean Gavril face dezvăluiri despre cariera și viața personală și spune cum, în primii 4 ani de relație cu soția lui, se vedeau doar 3 zile la 3 luni. Nu mulți au crezut în relația lor, însă astăzi sunt părinții unei fetițe minunate, Eva. Cântărețul își aduce aminte cu nostalgie despre copilărie și mărturisește că și-ar fi dorit să fie mai mult băiatul tatei, dar acesta era navigator și lipsea mult de acasă.

Pe Bianca am văzut-o prima oară în prima zi de liceu. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, iar ea, după 11 ani de relație, 4 de căsătorie, 1 copil împreună, încă nu mă crede. Nu aveți destule pagini să vă scriu cât de multe înseamnă ea pentru mine. Pot spune un singur lucru, cine sunt eu astăzi se datorează în mare parte ei.

Am învățat foarte multe de la ea si pentru asta voi fi al ei, forever. (…) Eu cedez primul de fiecare dată, dacă se poate plec și la o plimbare de vreo 2 ore. Facem urât când ne certăm. Deși în ultimii ani ne-am mai liniștit, ne cunoaștem foarte bine, cineva trebuie să plece, căci altfel ne facem rău reciproc.

Mai bine se pleacă, se trântesc uși, si se discută pe liniște câteva ore mai târziu. Recomand! Fără egouri, fără regrete!”, a spus artistul.

În ceea ce privește începutul relației lor, Jean Gavril a povestit că în primii 4 ani au comunicat foarte mult de la distanță. Deși nu le-a fost ușor, artistul recunoaște că această experiență i-a ajutat și i-a apropiat și mai mult.

Haha, poate nu știți, dar noi am început relația noastră cu 4 ani de relație la distanță. Ne vedeam 3 zile o dată la 3 luni. În ciuda tuturor sfaturilor prietenilor care ne ziceau să ne vedem de viață fiecare, că nu o sa meargă, consider că acei 4 ani de distanță ne-au legat mai tare decât dacă am fi fost aproape.

Poate așa a fost norocul nostru și a fost povara noastră de dus la momentul respectiv. Privind în urmă, chiar mă bucur că am avut parte de așa ceva, la 20 ani. Vorba aia, distanța stinge focurile mici, dar le întețește pe cele mari”, a mai declarat Jean Gavril.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.