Update noiembrie 29, 2023 Iulia Vântur a povestit că familia lui Salman Khan a ajutat-o să se adapteze la noua cultură și stilul de viață diferit. Vedeta spune că le este recunoscătoare și că a luat în calcul varianta ca părinții ei să vină în India mai des sau chiar să se mute definitiv. Chiar și așa, Iulia Vântur a declarat că nu este deloc ușor să îi convingă și, cel mai probabil, părinții ei își vor dori să petreacă doar o perioadă în India.
„Încerc să-i conving și pe ai mei să vină în India, să stea cu mine aici, mai mult. Însă greu îi scot pe ai mei din cuibul lor”, a declarat Iulia Vântur, citată de spynews.ro.
Iulia Vântur și-a construit o viață nouă în India, iar un rol important îl au părinții lui Salman Khan, cei care i-au fost alături și care au ajutat-o să se integreze în familie. Vedeta a mai spus că întreaga familie a iubitului ei a îndrăgit-o și că i-a fost sprijin inclusiv în momentele dificile.
„Da, mă simt ca acasă în India. Am o nouă familie, care m-a „adoptat și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Care mă face să mă simt iubită. Mă simt de-a casei, de-a familiei. Și e atât de frumos să ai o familie care petrece timp împreună, care sărbătorește totul împreună și se susține în momente dificile”, a mai declarat vedeta.
„Ce mă deranja era faptul că părinții mei erau afectați și chestionați de cunoscuți”
Artista are o carieră de succes pe plan internațional și este extrem de apreciată în India. Iulia Vântur este mereu în centrul atenției și nu este mereu încântată de articolele care apar despe ea. Iubita lui Salman Kahn a mărturisit că a fost afectată atunci când s-a scris că ar fi căsătorită în România.
„Că aș fi fost căsătorită în România. O invenție, pornită de la o păcăleală de 1 Aprilie. Nu mă mai deranjează nimic. Am învățat că titlurile se fac din auzite, în cel mai bun caz. Singurul lucru care mă deranja era faptul că părinții mei erau afectați și chestionați de cunoscuți, în timp ce eu eram departe”, a spus artista, citată de libertatea.ro.
„Am învățat multe de la Salman despre viață, despre familie, relații”
Iulia Vântur a declarat că a avut o mulțime de lucruri de învățat de la iubitul ei. Viața celebrului actor de la Bollywood va fi transpusă într-un documentar la care lucrează chiar artist.
„Am învățat multe de la Salman despre viață, despre familie, relații, prietenii, despre artă, Bollywood, showbiz, despre succes, despre eșec, cum să faci față valurilor, provocărilor. Multe dintre ele le veți vedea în documentarul serial, la care lucrez, despre viața lui, numit «Beyond the star». Totul prin ochii mei, ai lui și ai celor din jurul lui, care îl cunosc îndeaproape.”
Cât de greu este să fie vedetă în India
Chiar dacă e frumos, Iulia Vântur a recunoscut că nu este ușor să fie persoană publică în India. Susține că fanii sunt mult mai implicați în viața celor care îi admiră și nu se prea poate bucura de intimitate așa cum și-ar dori.
„Cred că e la fel peste tot, doar că în India expunerea este mai mare. Doar Mumbaiul are același număr de locuitori ca toată populația României. Iar India e mare și indienii sunt răspândiți peste tot prin lume.
Indienii sunt mult mai înflăcărați să-și întâlnească starurile și sunt foarte expresivi. În România, spațiul privat este respectat mai mult de oamenii din jur, de fani, deși, paradoxal, în India presa nu invadează spațiul intim atât de mult.