Update noiembrie 28, 2023 Cătălin Bordea susține că nu se aștepta ca fosta lui soție să îl înșele cu Spike. Comediantul recunoaște că au fost la un moment dat unele întrebări cu privire la fidelitatea Liviei, însă acestea au fost negate de fiecare dată de către fosta parteneră de viață.
„Niciodată (n.r. nu se aștepta să fie înșelat). Au fost niște întrebări puse la un moment dat. Nu de către mine, de către cei mai apropiați. Și către mine, și către ea. (…) Întotdeauna s-a negat, s-a negat, s-a negat, până când tu ajungi, la un moment dat, pentru că tu tot: „Bă, sigur?”, și ajungi la un moment dat să te crezi tu nebun.
E atât de departe gândul ăsta încât ajungi la un moment dat, și am pățit treaba asta, și nu numai eu, ci și prietenii apropiați, să ți se pară că jignești omul pe care îl întrebi”, a mărturisit Cătălin Bordea, în podcastul La Fileu, potrivit Spynews.
Invitat în cadrul podcastului lui Speak, Cătălin Bordea a povestit cu lacrimi în ochi despre momentul în care Livia a ales să plece din căminul conjugal pentru a-și începe relația cu Spike. Pentru Cătălin a fost unul dintre cele mai grele episoade, mai ales că nu și-ar fi imaginat niciodată că vor ajunge în acest punct și mai ales astfel. În timp ce comediantul se pregătea să plece într-un turneu, fosta lui parteneră de viață venise în fosta lor casă pentru a-și strânge toate bagajele și lucrurile care îi aparțineau.
„Cel mai greu moment a fost când a plecat de tot de acasă… Când a venit să îşi ia toate lucrurile, eu mă pregăteam să plec în turneu. Am ieşit pe uşă, m-am uitat în spate şi am văzut pentru ultima oară apartamentul cum îl ştiam. Eu nu am ştiut nimic, ea mi-a jurat că nu se întâmpla nimic între ei, deşi am insistat luni de zile.
Inclusiv prietenii o întrebau dacă e ceva între ea şi el. Nu a recunoscut nimic. Am aflat din presă. L-am considerat fratele meu, venea la noi acasă, împărţeam tot, îi dădeam haine, l-am ajutat să treacă peste multe momente grele, i-am fost alături”, a mărturisit Cătălin Bordea în podcast-ul moderat de Speak, conform RTV.
Acesta a precizat că nu s-a așteptat ca Spike să îi fure soția, ținând cont de faptul că întotdeuna l-a privit ca pe un frate și i-a fost alături în unele din cele mai grele momente.