Update noiembrie 28, 2023 Matei Dima, cunoscut și sub numele de „Bromania”, are 36 de ani și un succes impresionant în lumea filmlui. În ultimii ani, actorul și regizorul s-a concentrat pe carieră, iar rezultatele au fost cele așteptate. Când vine vorba de viața personală, Matei spune că trebuie să găsești persoana potrivită cu care să ai o conexiune specială.
„De asta am devenit celebru pentru a fi mult mai simplu acest proces și să mă bucur de el. Până la un punct, când mă satur și caut și eu ceva real, atunci trebuie să am un filtru mult mai bun. După o anumită perioadă în care le încerci pe toate, fizicul nu mai contează la fel de mult și vrei să ai o conexiune specială.
(Bromania)
Gândindu-mă la fostele mele prietene, nu au arătat la fel. Consider că au fost femei frumoase. Dar, da, oricine spune că fizicul nu contează, minte, doar că trebuie să cauți mai mult și din partea cealaltă. S-ar putea să nu fi rămas cu ele pentru că nu erau urâte (n.r.râde)”, a mărturisit Matei Dima „Bromania”, citat de libertatea.ro.
Părinții acestuia l-au susținut în carieră și nu l-au presat să își găsească jumătatea rapid. „Ai mei, mai întâi vor să fie siguri că sunt bine pe partea aceasta profesională. Știau cât de mult mi-am dorit și cât de mare este visul acesta al meu de a face filme.
Acum că se întâmplă deja de cinci ani de zile în fiecare an, un film, două, care merg, este o chestie de prioritizare. Trebuie să nu mai lucrez atât și să încerc să îmi găsesc pe cineva.”, a mai spus „Bromania”, potrivit spynews.ro.
Despre „Miami Bici 2″
Matei Dima și Codin Maticiuc au lansat „Miami Bici 2” la trei ani de la primul film.
Proiectul este cel mai scump film independent românesc, filmat în locații precum Los Angeles, Miami și Las Vegas, cu participarea unor actori de talie mondială.
„Miami Bici 1” a fost unul dintre cele mai de succes proiecte românești, iar „Miami Bici 2” continuă această poveste, aducând o continuare anticipată și un nou succes în cinematografele românești.