Update noiembrie 15, 2023 Dana Roba a făcut o postare pe contul ei de Instagram, în care a dezvăluit ce i-a spus fosta soacră ultima dată când a vorbit cu ea la telefon. A rămas șocată de discuția halucinantă pe care a avut-o cu mama lui Daniel Balaciu.
„Regret că am fost căsătorită cu un monstru, care a vrut să-mi ia viața în data de 6 Iunie 2023. (în ziua de Rusalii). Eu care am muncit și l-am ținut acasă ca pe un trântor, după ce am decurs la operația de dezlegare a trompelor, mi-a spus că nu mă mai iubește și că mai bine mă vede moartă, întinsă pe masă, decât gravida cu al treilea copil. Acesta este Daniel Balaciu.
Când am vorbit ultima data cu fosta soacră la telefon, mi-a spus: ‘Lasă nu mai exagera, că nu te-a omorât, te-a iubit, de aia ți-a dat cu ciocanul în cap’. Oare dacă ar trece și fața ei pe unde am trecut eu, tot așa i-ar spune?”, a scris Dana Roba pe contul ei personal de Instagram, conform RTV.
Dana Roba are parte de tot sprijinul partenerului său
În urmă cu câteva zile, Dana Roba a postat o fotografie emoționantă alături de Beni. Vedeta a dezvăluit faptul că acesta este prima ei iubire și că nu l-a uitat niciodată.
Cei doi îndrăgostiți au planuri mari de viitor și se sprijină reciproc pe toate planurile.
Make-up artistul susține că multe femei se regăsesc în povestea ei și că după ani de zile au ajuns să se căsătorească cu primul iubit. Dana Roba îi este recunoscătoare divinității pentru faptul că ea și Beni s-au regăsit și pentru faptul că au rămas la fel de îndrăgostiți.
”Prima iubire nu se uită niciodată…Sunt sigură că multe femei s-au regăsit în povestea mea și au ajuns după ani de zile să se căsătorească cu primul iubit. Eu îi mulțumesc Lui DUMENZEU, deși nu m-am gândit vreodată că voi mai putea fii împreună cu Beni ”, a scris Dana Roba pe contul său de Instagram, potrivit Kanal D.
Noi detalii despre procesul lui Daniel Balaciu
Dana Roba a vorbit din nou despre procesul soțului ei și a dezvăluit că fapta a fost încadrată la tentativă de omor simplă, astfel că Daniel Balaciu ar putea primi între 7 și 12 ani de închisoare. Bruneta își dorește ca el să își ispășească pedeapsa, cu toate că uneori îi pare rău că a ajuns în spatele gratiilor.
„ Momentan aștept să înceapă procesul. Avocatul mi-a zis că pedeapsa lui ar urma să fie între 7 și 12 ani de închisoare. Pentru că a fost încadrat la tentativă de omor simplă, nu cu premeditare.
Pe mine nu mă interesează câți ani de pușcărie va face, mie îmi pare rău că el este în pușcărie în momentul de față.
Oamenii nu cred asta, dar el trebuie să-și ispășească pedeapsa pentru ce a făcut, deși mie îmi pare rău că el este acolo. Uneori nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Am așa momente, peste zi, când mă gândesc la asta și parcă nu realizez“, a povestit Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.