Oana Roman, despre despărțirea de fostul soț: „Nu reușesc să mă bucur de libertatea de a fi eu însămi, îmi pierdusem personalitatea și libertatea personală”

Update noiembrie 12, 2023 Oana Roman este epuizată emoțional după ce s-a despărțit după un deceniu de iubire de tatăl fetiței sale, iar acum acesta se află deja într-o altă relație. Mai mult decât atât, mama sa, Mioara Roman, a avut probleme grave de sănătate, iar Oana a fost nevoită să fie în permanență alături de cea care i-a dat viață.

„Cum te simți? Cum îți este sufletul?”, a fost una dintre întrebările pe care Oana Roman le-a primit.

Oana Roman

(Oana Roman)

Un mix de sentimente. Se întâmplă multe, îmi pare rău că nu reușesc să mă bucur de libertatea de a fi eu însămi după ani în care, deși nu am arătat, îmi pierdusem personalitatea și libertatea personală.

Încă mă chinui să realizez pe deplin că nu mai trebuie să dau socoteală pentru nimic din ce fac, spun etc. Focusul e să fiu lângă Isa și mama, să muncesc pentru a putea întreține totul și pentru a asigura confortul lor, dar și al meu.

Încerc, însă, să mă uit și să încep să mă bucur de această eliberare, care în sfârșit a venit.”, a fost răspunsul pe care l-a oferit Oana Roman, potrivit kfetele.ro.

Foarte apropiată de fanii ei de pe Instagram, vedeta le-a lansat o provocare, potrivit Libertatea. „Hai să stăm de vorbă! Cu sinceritate, ca de obicei, aștept întrebările voastre”. Urmăritorii nu au ezitat și au întrebat-o: „Ești implicată într-o relație în momentul de față?”.

Ea a răspuns: „Nu și nici nu mă gândesc să fiu prea curând (n.r. – într-o relație). Mă bucur de liniște și pace și de Isa. Niciodată nu m-am aruncat într-o nouă relație după o despărțire. Nu-mi doresc sub nicio formă să grăbesc lucrurile și cred că o relație reală se caută, apare și se clădește în timp, nu peste noapte”.

Ce mesaj emoționant i-a transmis Oana Romna lui Marius Elisei, în privința fiicei lor

Relația dintre Oana Roman și Marius Elisei a fost una tumultuoasă, cu despărțiri și împăcări, iar în cele din urmă inevitabilul s-a produs. Din nefericire, se pare că victima colaterală în tot acest confict este Isa, fiica celor doi, care își iubșete părinții în egală măsură. Oana Roman a dezvăluit recent că ea face tot ce este posibil pentru ca Isa să sufere cât mai puțin după divorțul lor și după ce tatăl ei și-a refăcut viața.

„Mi s-a cerut din partea domnului Elisei să am coloana vertebrală și să clarific situația. Nu voi ieși pe la TV, căci am spus de la început că NU voi da curs unui scandal pe spatele copilului meu.

Răspund însă, fără drept de apel, prin a arăta parte dintr-un mail trimis tatălui Isei în care m-am rugat și implorat ca ea să devină o prioritate și să fie protejată de tatăl ei. Altceva eu NU mai am de comentat’, a spus Oana Roman înainte de a da publicității mesajul pe care i l-a trimis lui Marius Elisei.

Te rog, te implor din suflet să lăsăm toate resentimentele deoparte și Isa să fie prioritatea și numărul unu. Te rog mult să înțelegi că ea este și ea îndrăgostită de tine pentru că este copilul tău și trebuie să îi acorzi și ei atenție, afecțiune, confort, iubire.

Este foarte dificil pentru ea să poată gestiona și înțelege schimbarea atât de bruscă. Încă nu este dispusă să împartă iubirea și atenția ta cu altcineva, tot așa cum nu este dispusă să împartă atenția și iubirea mea cu altcineva.

Ea a crescut toată viața ei doar cu noi, întregul Univers suntem noi, părinții ei, pentru că nu a crescut singură, nici cu bone, ci cu noi și fiind fată este profund legată de tine sufletește și emoțional.(…)

Te rog înțelege că între noi se terminase de mult, nu se mai putea repara nimic, ne-am chinuit și rănit reciproc prea mulți ani. Tu poți să trăiești povestea ta și să primești ceea ce eu n-am mai putut oferi în liniște și iubire, fără ca asta să afecteze relația cu Isa’, i-a scris Oana lui Marius Elisei, conform Viva.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.