Profesor Dr. Constantin Dulcan, totul despre visele premonitorii. „Visul e calea regală a subconștientului. Visul este de două feluri”

Update noiembrie 10, 2023 Profesorul universitar doctor Constantin Dulcan a vorbit despre visele premonitori. Potrivit specialistului Constantin Dulcan, există două categorii de vise, cele care sunt legate de ce se întâmplă în realitate în timpul somnului, dar și cele premonitorii.

„Visul e calea regală a subconștientului, spunea Freud. Visul este de două feluri. Circumstanțial: dacă eu dorm și cineva dă drumul la o bilă pe un parchet, urechea percepe sunetul ca o mitralieră și atunci creierul, care nu vede ce se întâmplă, face asocierea: sunt într-o scenă de război și se trage cu mitraliera. Deci el adaugă la visul meu ceea ce e depozitat în el, în subconștient.

Constantin Dulcan

(Constantin Dulcan)

Dar Carl Gustav Jung, descrie a doua categorie de vise: visul semnificativ. Eu îl numesc vis anticipativ, îți spune ce se întâmplă în timp. În toate situațiile dificile de viață am avut vise premonitorii, anticipative”, a declarat Constantin Dulcan, citat de DcNews.

Potrivit profesorului, visele de acest fel sunt dovada existenței unei entități superioare.

„Am spus și repet: dacă visul premonitoriu nu s-ar întâmpla ca un viitor care nu este încă consumat să-l percep în timpul prezent, ce se va întâmpla peste o zi, lună sau an există deja în universul ăsta, atunci noi nu putem să înțelegem decât că este o instanță, o inteligență de dincolo de noi în care toate aceste lucruri sunt înscrise.

Nu ai cum să-l percepi altfel, să-l înțelegi. Am spus că dacă visul premonitoriu nu ar exista am pierde unul din argumentele pentru care noi susținem că există o inteligență și o rațiune divină”, a completat Constantin Dulcan, conform RTV.

Doctorul spune că, la rândul său, a putut anticipa moartea mamei sale.

Am visat moartea mamei. Am visat trei nopți la rând că se săpau gropi pentru stâlpi de lumină electrică. Mama mea putea decripta toate visele metaforice. Când am înțeles asta, nu am mai visat. Peste 3 zile sunt sunat de acasă că mama a făcut accident vascular cerebral”, a completat expertul.

Prof. univ. dr. Constantin Dulcan a dezvăluit care este secretul tinereții

Cred că fiecare om are un secret al existenței lui. Adevărul este că viața trebuie să fie dusă în parametri absolut moderați, conștienți. Sigur că toți suntem tineri, toți suntem copii și este exclus să spui că duci o viață atât de bine uniformizată. Toți avem și salturi, și căderi, și urcări, important este ca linia dominantă a existenței tale să fie una rațională.

Tot ceea ce există în acest univers se înscrie sub semnul unei rațiuni. Totul e rațiune, totul are o logică. Acesta este motivul pentru care eu nu cred că noi suntem rodul unei întâmplări. Sigur, poți să spui orice! Pământul suportă, dar realitatea este una singură: noi suntem rezultatul unei rațiuni, al unei inteligente, al unui logos, al unei informații. Informația este prima care în virtutea tiparului său se creează toate celelalte secvențe ale universului și ale lumii.

Este o mare întrebare de unde venim. Dacă m-ați întreba pe mine, vă spun un singur lucru. Știu toate disputele, trec dincolo de el și spun: trăim într-un univers inteligent, noi suntem expresia acestei inteligențe, acestei rațiuni, conștiințe. Ca atare, noi toți îi datorăm faptul că existăm ca ființe umane. Diferența între noi și celelalte specii știți care este? Faptul că noi avem un creier care este cel mai sofisticat și complicat sistem din univers.

Creierul, ca să poată să se conștientizeze pe sine, nu putea, era exclus, să fie un rezultat al unei întâmplări. Este rezultatul unei mari inteligențe, unei inteligențe primordiale. De aceea, în fiecare zi, ar trebui să fim recunoscători pentru această imensă și infinită inteligență căreia îi datorăm faptul că existăm, că avem familii, copii, că ne bucurăm unii de ceilalți, ceea ce este esențial.”, a spus prof. univ. dr. Constantin Dulcan, potrivit DCNews.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.