Update noiembrie 5, 2023 Deși nu este într-o relație, Mihai Trăistariu își dorește să aibă o familie numeroasă. Artistul este de părere că nu a avut noroc în plan amoros și recunoaște că a suferit de pe urma relațiilor din trecut. În 2009, acesta a fost logodit, însă s-a separat de partenera lui, susținând că diferența de vârstă a fost un impediment în relație.
„N-am relație, pur și simplu. După o despărțire, vreo doi am stat într-o tristețe, n-am mai vrut relație. M-am și logodit prin 2009, n-am avut nocorc în dragoste. Am vrut, că eu vreau copii. De exemplu, la maică-mea au fost 15 frați, la taică-miu 10.
Eu sunt familist, noi suntem patru frați. Deci moștenesc asta cu casa plină. Tot visez să fie masa plină, seara. Nici n-am nimerit femeia perfectă și am zis că nu mă mai grăbesc. Acum sunt foarte liniștit. Nu mai sufăr, de căutat, mă caută. Îmi scriu tot timpul.
Când am nevoie, mă duc, ăsta e răspunsul meu. Dacă am nevoie, mă uit în mesaje, văd și eu care e mai drăguță și zic ‘Hai, bă, la mine. Deci, la mine, e simplu. Îmi place și ipostaza asta, dar tot vreau o familie și tot o să vreau ceva stabil.
Nu înșel, eu sunt foarte corect într-o relație. Îmi place să fiu corect, așa m-am construit. O să apară și iubirea aia. Chiar și acum, la 40 de ani, nu trebuie să disperăm‘, a spus Mihai Trăistariu în podcastul lui Damian Drăghici, conform Viva.
În ceea ce privesc aspirațiile personale, Mihai Trăistariu vrea să-și cumpere o casă, pentru că, spune el, s-a săturat să locuiască la bloc. În viitor, acesta și-ar mai deschide o pensiune, ca să ducă o viață lipsită de griji, iar tot timpul și l-ar dedica muzicii.
„Strâng bani pentru că vreau să-mi cumpăr o casă. M-am săturat să stau la bloc și mi-aș mai face o pensiune, un hotel, ca să stau liniștit și nu mai vreau altceva decât să cânt. Vara, pentru mine, e un chin. Dimineața mă trezesc cu turiștii, trebuie să mă duc cu POS-ul, mori de râs.
Mie-mi și place, dar ei se minunează. N-am ce să fac. Eu stau lângă apartamente și, atunci, mi-e ușor să mă duc eu‘, a adăugat acesta.
“Vara asta a fost super productivă pentru mine. E a patra vară în care închiriez apartamente și m-am promovat foarte bine. Eu acum fac cazări pentru vara viitoare. Oamenii mă recomandă și fac rezervări cu un an înainte. Eu mereu după Revelion încep să chem lumea la mare, pentru vară.
Eu așa fac, și până în luna aprilie am toată vara rezervată. Și nici nu mai muncesc pe timpul verii, pentru că și așa am concerte. Eu am avut super plin. Alții s-au plâns că au fost rezervările la jumate, nu a fost cazul la mine”, a spus artistul, pentru FANATIK
Mihai Trăistariu dezvăluie de ce s-a destrămat trupa Valahia
Mihai Trăistariu și Costi Ioniță nu s-au mai reunit niciodată după destrămarea celebrei trupe Valahia. Trăistariu a dezvăluit care au fost adevăratele motive care au dus la separarea trupei care a făcut furori în anii 2000 în muzica românească.
„Costi este cel care m-a descoperit pe mine atunci când nu aveam nicio speranță. Mai exact în 1998, am participat la Festivalul de la Mamaia singur, el m-a văzut încă de la repetiții, m-a luat, am făcut trupa Valahia și am dat lovitura.
Credeam că nu am să reușesc niciodată și chiar cred și acum că, dacă el nu punea gheara pe mine, eu nu reușeam niciodată pentru că e foarte greu să intri în showbiz.
El avea un studio de înregistrări în Constanța, Dorin era colegul lui de bancă și uite așa m-au cooptat pe mine. Am reușit în doar trei luni, am avut primul nostru hit, «Banii și fetele“. La radio am fost pe locul 1, după aceea a fost hitul anului, deci am avut baftă, bafta de a-l întâlni pe el, așa că îi datorez cumva tot succesul meu de după.
Destrămarea trupei s-a produs din cauza unui motiv banal. De fapt, au fost multe motive adunate: de la cine stă în mijloc că eram trei și existau discuții că tu ai stat mai mult în mijloc, de parcă asta conta, care cum se îmbracă, unul în alb, altul în negru…
Discuții de doi lei care nu-și aveau rostul, astea s-au acumulat și automat s-a spart trupa, cam după un an am rămas doar eu cu Dorin. Motivele despărțirii sunt destul de puerile ”, a explicat Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru Click!