Update octombrie 25, 2023 Gina Matache a venit cu noi precizări privind divorțul fiicei sale Oana. Mama Deliei și a Oanei Matache a fost căsătorită în trecut, iar în momentul în care a divorțat, mama acesteia nu a avut cele mai bune reacții și categoric nu a susținut-o în decizia pe care a luat-o. Așa s-a întâmplat și în cazul Oanei Matache.
“M-am regăsit în ipostaza mamei mele când am divorțat eu, care a făcut tam – tam și întreba de ce. Așa eram eu acum. Prima dată când a auzit mama a fost un șoc pentru că la noi nimeni din neam nu divorțase, mi-a spus că rămân singură cu copiii.
După ani de zile, m-am revăzut în aceeași ipostază. Era o chestie cu repetiție. I-am spus să aibă grijă cu copiii“, a explicat Gina Matache, la WOWnews.
Gina Matache spune acum că ar fi trebuit să privească lucruri poate într-un mod diferit, tocmai pentru că fiecare om are lecțiile sale de învățat în viața, iar viața a avut motivele ei ca Oana să treacă prin divorțul prin care a trecut.
“Nu a fost vorba de răsfăț, a fost doar modul în care înțelegeam eu ulterior viața de după 90. Când a divorțat retrăiam momentele că după am zis: măi, da nebună sunt!(…) Trebuie să ne învățăm lecțiile pentru că nimic nu se întâmplă fără să ai ceva de învățat de acolo.
Probabil că trebuia să treacă prin divorțul acesta ca să învețe o lecție. Nu știu ce o mai fi de rezolvat și ce ne rezervă viața“, a mărturisit Gina Matache, în exclusivitate.
Gina Matache mărturisește că a adoptat un nou timp de parenting, și dacă Deliei îi mai aplica câteva corecții, la Oana nu s-a mai întâmplat acest lucru.
“Pe Oana nu prea am strunit-o. Și acum am reproșuri, Delia mi-a reproșat că toată viața am controlat-o.(…) După 90, când s-a deschis lumea, au fost alte vremuri și pe Oana nu am atins-o cu un deget, iar din partea cealaltă eram bombardată: dar mie mi-ai făcut, mi-ai dres și pe ea de ce nu?!
Vreau să-ți spun că pe la 13-14 ani, pe Oana am lăsat-o să se mute la o prietenă de-a ei, când a vrut. Am zis că acum părintele trebuie să fie prieten cu copilul. Bine nebine, până la urma e viața lor și trebuie să și-o trăiască așa cum simt ei.
Așa gândesc acum că atunci toate erau la început, erau experiențe. Și pentru viața cumva era… eu am trăit odată cu ele. Am fost părinte diferit pentru Delia, părinte diferit pentru Oana“, a mai povestit Gina Matache, la WOWnews.
Gina Matache, despre fostul soț care a renunțat la călugărie
Gina, mama Deliei, l-a primit cu brațele deschise pe fostul soț când acesta a renunțat la călugărie. Deși s-a crezut că au reluat relația, pe cei doi îi mai leagă doar un profund sentiment de recunoștință, prietenie și fiicele lor. Ei împart, de asemenea, apartamentul și dorm în camere separate.
„El a avut problemele mari de sănătate și a plecat de acolo, Ce era să facă? Ăsta este adevarul. Acum a revenit acasă și l-am primit. Nu puteam să-l las în starea aia. Normal că l-am primit. El acum e ok, a trecut perioada grea, se deplasează singur, se îngrijește singur.
Noi nu am făcut niciodată partaj. Ce să împart, două-trei lemne? Nu m-am gândit să strâng avere, tot ce am avut am dat la copii.
Stăm în același apartament, eu o cameră, el o cameră. Nu vreau casă mare, pentru ce? Să stau să fac curat două zile? Nu mai am ambiții de astea‘, a dezvăluit Gina Matache, în podcastul Cristinei Șișcanu, de la Metropola TV, conform Antena 1.