Update octombrie 7, 2023 La începutul anului 2022, după multe zvonuri, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au recunoscut public că formează un cuplu, după ce el ieșise din relația de aproape un deceniu avută cu Cristina Ciobănașu. Motiv pentru care acum au și început pregătirile pentru nuntă. Cu mult entuziasm la purtător au anunțat că evenimentul va avea loc în vara anului 2024.
Doar că, pe parcurs, căci nu este ușor să planifici o nuntă de la zero, cei doi și-au cam pierdut din suflu. Și asta pentru că, actorul spune că sunt multe de pus la punct, multe alegeri de făcut, multe decizii importante de luat și timpul parcă trece cu repeziciune, scrie wowbiz.ro.
”Vom posta în curând un material în care vom vorbi despre nuntă și ce am reușit să mai rezolvăm, fiindcă fraților, n-am crezut că o să fie atât de complicat.
Este complicat, dar sunt absolut convins că la final, în iunie, anul următor, o să zâmbim și o să ne uităm în spate, inclusiv la momentele astea de organizare, cu drag și vom avea foarte multe amintiri frumoase”, a spus Vlad Gherman, pe pagina sa de Instagram.
Theo Rose și Anghel Damian, planuri de nuntă
Relația dintre Theo Rose și Anghel Damian a fost controversată la început, ținând cont că toată lumea o știa pe artistă într-o relație cu Alex, nepotul lui nea Mărin, însă asta nu i-a oprit să-și trăiască dragostea.
Vara aceasta, au devenit părinții unui băiețel care i-a unit pentru totdeauna, dar mulți se întreabă și când vor ajunge în fața altarului, mai ales că de curând ei au fost și nași de cununie pentru un cuplu apropiat lor.
Despre acest subiect a vorbit recent antrenoarea de la Vocea României și a recunoscut că ea și regizorul Clanul au în plan să facă nunta. Însă, ca și altele din viața lor, evenimentul va fi caracterizat de discreție.
„Am discutat și despre nuntă. Se va întâmpla discret, la fel ca botezul lui Sasha. Poate vara viitoare vom da, totuși, și o petrecere în cinstea noastră. Până atunci, avem alte planuri”, a declarat Theo Rose, citată de fanatik.ro.