Update septembrie 12, 2023 Romanița Iovan a dezvăluit în podcastul „Te Ascult”, găzduit de Ilinca Vandici, cum decurge relația cu iubitul ei, Iulian Gogan. Cei doi formează un cuplu de mai bine de 15 ani, drept dovadă că diferența de vârstă de 12 ani nu a fost un impediment.
„Apropo de energia tânără din jurul meu, e și pentru că e Albert împreună cu prietenii lui la vârsta adolescenței, e și Iulian, care e mai mic decât mine, nu zic mai tânăr. Nu zic mai tânăr, și eu sunt la fel de tânără.
E mai mic decât mine ca vârstă cu 12 ani. Are și el foarte mulți prieteni. Sunt înconjurată și de prietenii lui de vârsta lui. Are și prieteni de vârsta mea dinainte să-l cunosc.
Când te înconjori de oameni care au un vibe tânăr și pozitiv nu ai cum să nu mergi mai departe cu zâmbetul pe buze. Într-adevăr, cred că pot fi influențe negative dacă această diferență este mult prea mare.
Mult prea mare înseamnă încă o generație, ceea ce cred că contează. Cred, n-am trăit ca să pot să justific prin experiența proprie ”, a declarat Romanița Iovan, potrivit RTV.
Creatoarea de modă a precizat și că, atunci când femeia este cea mult mai tânără din relație, acest lucru este privit ca o normalitate, în timp ce relațiile în care femeia este mai mare sunt considerate mai complicate, lucru pe care spune că nu l-a înțeles niciodată.
„Noi românii avem această predilecție, calitate extraordinară, de a discuta despre una despre alta, despre unii despre alții. Persoanele care sunt pasionate, guralive și interesate de ce fac alții înseamnă că nu au preocupări. Într-un fel ajunge să-mi pară rău de aceste persoane”, a mai declarat Romanița Iovan, în podcastul „Te Ascult”.
Când vine vorba despre intervențiile estetice, Romanița Iovan susține că nu a apelat la ele. Mai mult, nu este de acord ca fetele de doar 20 de ani și să își facă astfel de proceduri.
„Eu cred că frumusețea vine din interior. Părerea mea e că îmbunătățește calitățile exterioare, la fel ajută și la fel poate influența într-un fel sau altul. Chiar dacă exteriorul este poleit în culoarea roz. Dacă ai sufletul gri, se vede. Poate nu întotdeauna, poate nu dintr-o dată, dar până la urmă poți să te dai de gol ușor.
Frumusețea este pentru fiecare altceva. Niciodată nu m-am concentrat să fiu în etalon, nu m-am uitat în oglindă la cât de drepte sunt picioarele, apropo de chestia asta, o doamnă a făcut un comentariu la o poză de a mea de la mare unde se vedeau monturile de la picioare.
Mie nu mi se pare că această chestiune este de ascuns. Niciodată nu am crezut că o calitate sau o lipsă a unor chestii legate de fizicul nostru pot duce la un defect într-un fel sau altul. Nici nu mă gândesc ce mi-ar fi plăcut să am în plus, sunt binecuvântată că sunt așa cum sunt.
Când l-am născut pe Albert, evident că el avea ochi albastru, și am întrebat-o pe doctoră ”Spune-mi sincer, sunt ochi de lapte sau sunt albaștri, că altfel îi pun lentile”. Evident, glumeam. Ce vreau să spun este că frumusețea stă în atitudine, în ceea ce vorbești, ce gândești.
Cum trăiești, cu cine trăiești și de cine te înconjori, cât de bine faci, cât de multe poți să faci în viață, de fapt”, a declarat aceasta în interviul cu Ilinca Vandici, potrivit ego.ro.