Update septembrie 6, 2023 Alina Sorescu a vorbit în emisiunea lui Cătălin Măruță, cu lacrimi în ochi, despre divorțul de Alexandru Ciucu, după o perioadă în care a păstrat discreția. Cei doi au fost căsătoriți timp de 12 ani și sunt părinții a două fetițe
„A fost o perioadă mai grea, dar în momentul de față sunt mai bine, mai liniștită, fetițele sunt mai liniștite, începem școala acum, încercăm să ne intrăm într-un ritm normal. Acum, fetele sunt cu un program cât de cât stabil, nu mai e valabil acel program de o săptămână cu o săptămână.
Discuțiile sunt acum pe marginea programului, dar nu sunt încă definitive, pentru că procesul va mai dura. Încerc să fiu puternică și să mă ocup cât pot de bine de fete, încerc să fiu încrezătoare că toate lucrurile se vor liniști la un moment dat ”, a povestit Alina Sorescu în emisiunea lui Cătălin Măruță, potrivit RTV.
Artista a mai dezvăluit că ultimele luni de căsnicie cu Alexandru Ciucu au fost foarte grele și nu dorește niciunei să treacă prin ce a trecut ea. Toate astea se întâmplă pentru că divorțul nu s-a putut rezolva pe cale amiabilă.
„Știi cum are Andra melodia. Niciodată să nu spui niciodată, sunt situații de viață prin care trecem și din care trebuie să ieșim bine pentru copii. Fetițele sunt cele mai importante. Nu e ușor, nu aș dori niciunei mame să treacă prin ceea ce am trecut eu. (…)
Lucrurile, din păcate, au ajuns în punctul ăsta pentru că nu s-a putut amiabil. (…) Aș vrea să mă gândesc la viitor și la ce urmează să se întâmple, nu mai vreau să privesc în urmă. Tot ce a fost a fost, tristețea nu are rost. (…) Da, normal că am plâns… Pentru fetițe în mod special, nu-i ușor”, a mai declarat Alina Sorescu.
Cântăreața a recunoscut că fetele au suferit cel mai mult din cauza divorțului lor, mai ales că cele mici erau obișnuite să o aibă tot timpul alături pe mama lor.
„Tatăl fetițelor era oricum plecat la Paris de mult timp în momentul în care noi ne-am separat. Ele erau învățate cu mine ca prezență permanentă și marcantă în viața lor.
Schimbarea a venit pentru ele în momentul în care s-a dat acest program de o săptămână cu o săptămână. Acum a fost schimbarea, în ultimele 6 luni’, a mai spus artista în emisiunea lui Măruță, potrivit VIVA.