Andreea Perju și-a mutat fetele la școală privată: „Înainte de haine frumoase, vacanțe superbe, mâncat în locuri frumoase, mi se pare că cel mai important este să fac un efort, să fiu atentă și să investesc în educația lor”

Update august 16, 2023 Andreea Perju a divorțat de Cristi Dociu după 13 ani de căsnicie. Cei doi au format, timp de mai bine de un deceniu, o familie extrem de frumoasă și de unită, având împreună două fetițe, pe Maria și Ada. După separarea de tatăl copiilor săi, Andreea Perju a decis să își mute cele două fete, Mara și Ada, la o școală privată din București. Actrița pune educația fiicelor sale pe primul loc, astfel că își dorește tot ce este mai bun pentru ele.

Mara este la privat de 2 ani deja și mă felicit pentru decizia pe care am luat-o! Anul acesta am luat această decizie și pentru Ada. Din toamnă, Ada va intra în sistemul privat. Am fost determinată să fac acest pas pentru că există aceste fluctuații, din păcate, în ceea ce privește învățământul de stat. Am început cu pandemia care, din punctul meu de vedere, i-a dezechilibrat foarte mult pe copii.

Andreea Perju

Am lucrat mult ca să revenim la ceea ce eram înainte, atât cât s-a putut. Acum, cu grevele și tot ce s-a întâmplat, diferența între Mara și Ada a fost că Ada a stat acasă aproape 3 săptămâni, iar Mara a mers la școală în fiecare zi!”, a declarat Andreea Perju pentru Ego.ro.

Vedeta investește foarte mult în educația celor două fete, astfel că Mara și Ada o răsplătesc cu rezultate foarte bune la învățătură Andreea este de părere că înainte de lucruri materiale, educația este mult mai importantă pentru copii, scrie Libertatea.

Mi se pare că, ca și părinte, cel mai important lucru pe care îl pot face pentru copiii mei este să îi ajut și să îi susțin pe partea de educație.  Înainte de haine frumoase, vacanțe superbe, mâncat în locuri frumoase, mi se pare că cel mai important este să fac un efort, să fiu atentă și să investesc în educația lor”.

Andreea Perju și fostul ei soț au păstrat legătura după divorț

Deși au decis să pună capăt căsniciei lor după mai bine de un deceniu, Andreea Perju și Cristi Dociu au rămas în relații bune, de dragul fiicelor pe care le au împreună. Cei doi foști soți au continuat să se respecte și să se înțeleagă foarte bine și după despărțire, pentru ca Maria și Ada să se poată dezvolta într-o familie cât se poate de normală.

La noi nu există o rigiditate în programul fetelor, pentru că ne dorim ca ele să rămână pionul principal și prioritatea noastră. Ele au plecări atât cu tatăl cât și cu mama. Doamnă ajută, nu am ajuns să ne duelăm pe copii sau să intrăm într-un război din ăsta fără ieșire.

Am reușit să rămânem părinții fetițelor, ceea ce este extrem de important. Am început să ne organizăm și pentru partea de vară. Ne anunțăm din timp: vezi că în perioada XY eu plec cu fetele acolo, în perioada YZ eu plec cu fetele acolo. Cred că este importantă această comunicare și niciodată nu m-aș pune de-a curmezișul atâta timp cât ține de binele fetițelor mele”, a mărturisit Andreea Perju, pentru impact.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.