Update iulie 25, 2023 Daniela, mama studentului înecat la Marea Neagră, la Costinești, a murit de durere la un an de la tragedia băiatului. În urmă cu aproximativ un an, Lucian Arion, un student din Huși, a intrat în apă pentru a-l salva pe bunul său prieten, Aurel Pintea, care intrase în Marea Neagră, la Costinești, deși era arborat steagul roșu.
Trupul acestuia din urmă a fost descoperit de autorități, însă cel al prietenului său este de negăsit și acum. Mama lui, Daniela, a sperat până în ultima clipă că băiatul ei va fi găsit, însă nu a mai avut puterea să lupte. Zilele trecute, femeia s-a stins din viață, la doar 41 de ani.
Potrivit apropiaților femeii, aceasta s-a gândit zi și noapte la fiul ei, iar organismul i-a cedat, cu timpul. Daniela a duferit foarte mult după ce Lucian a fost înghițit de valurile mării, iar în ultimele sale zile de viață nici măcar nu a mai putut mânca. Starea ei s-a degradat considerabil în ultima vreme.
Mama studentului dispărut a fost dusă la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. A fost conectată la aparate, însă după trei zile a decedat, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, potrivit vremeanoua.ro.
Sâmbătă, 22 iulie, a avut loc înmormântarea femeii. Apropiații au condus-o pe ultimul drum, iar oamenii au transmis mai multe mesaje de condoleanțe după tragedie. Lucian era singurul băiat din familie și mai avea două surori. În prezent, una dintre ele este studentă în anul II la Facultatea de Litere din Iași. Cealaltă este elevă în clasa a XI-a.
Familia trece prin momente cumplite
Părinții Danielei Arion, ambii în vârstă și bolnavi, sunt îndurerați după ce fiica lor s-a stins din viață. Apropiații au avut numai cuvinte de laudă la adresa femeii, care și-a educat copilul foarte bine.
Familia era deja încercată de durerea pierderii lui Lucian. La început, Daniela Arion a sperat că fiul ei a reușit să se salveze din apele Mării Negre, însă lunile au trecut și speranța ca tânărul să fie găsit în viață a devenit tot mai mică.
“Viața a vrut așa. Aveau o familie foarte frumoasă, erau muncitori, respectuoși, liniștiți. Uitați-vă ce copii educați și cu bun-simț au! Ea era o mamă devotată, care și-a îndrumat copiii spre școală, să meargă la facultate, să realizeze ceva serios în viață. Soțul ei muncește în Germania.
Acum, dacă fata care este studentă merge la Iași, cea mai mică va rămâne în grija bunicii sale. Nu îi va fi ușor, că și ea și soțul ei, care și el este bolnav, au suferit mult. După situația cu nepotul, acum și-au înmormântat fiica la doar 41 de ani.
Daniela ar fi împlinit 42 de ani în septembrie. Dar Dumnezeu le așază pe toate cum știe, ce mai poate fi spus… Multă putere de a trece peste această durere celor din familie și sincere condoleanțe”, au spus apropiații familiei Arion, conform Fanatik.
Pe 9 august 2022, Aurel Pintea a fost luat de valuri, în dreptul stațiunii Costinești. Tânărul nu știa să înoate, așa că Lucian Arion a mers după el pentru a-l salva, însă ambii au fost trași de curenți în apă. După câteva zile, Aurel a fost găsit fără suflare, însă nu și prietenul său.