Update July 24, 2023 Cunoscuta cântăreață și artistă Rona Hartner a primit un diagnostic crunt din partea medicilor. Din păcate, artista a aflat că boala de care a suferit în urmă cu câțiva ani a recidivat.
În prezent, cântăreața a fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru, cu metastaze. Potrivit declarațiilor sale, totul a debutat cu o tuse persistentă, în urma căreia artista a ajuns la medic în Franța, însă apoi a venit și în România pentru un control, scrie Antena 3.
„A apărut un cancer în faza patru, din nou, pe fond de stres sigur și mă lupt cu el. Acum aștept rezultatele de la biopsie și o să fac ce am de făcut. Nu simt nimic fizic, în sensul că este obositor să ai un cancer în corp, deci da am o stare de oboseală permanentă.
Am un suflu foarte scurt și nu prea reușesc să respir destul de bine ca să pot să cânt la capacitate. Dar o să încerc, dacă văd că nu o să mă descurc, o să anulez spectacolele pe o perioadă și le reiau după ce îmi revin”, a declarat artista, conform Kanal D.
Cântăreața a precizat că este foarte posibil să-și anuleze toate spectacolele care erau programate în perioada următoare.
Rona Hartner a spus că în momentul în care a început să se simtă rău, a căutat ajutor de specialitate în Franța, dar nici un medic nu a reușit să îi dea un diagnostic clar. Astfel că a venit în România, iar în urma unor investigații realizate de un medic pneumolog a aflat că are cancer.
„Practic de două luni tușeam continuu. Am fost să văd foarte mulți doctori în Franța, care nu mi-au găsit niciun diagnostic. Și atunci m-am dus în România la un pneumolog român, foarte bun. Care m-a auzit o singură dată tușind. Și m-a trimis imediat la radiografie. Mi-a zis că s-a găsit o pneumonie atipică. Și mi-a zis doctora că după părerea ei, este ceva mult mai grav”, a declarat cântăreața.
Atunci când a aflat că are din nou cancer, aceasta a început să plângă, dar este încrezătoare că Dumnezeu o va ajuta din nou.
Artista Rona Hartner a mai declarat, potrivit Antena Stars, că: „M-am dus în Franța și am început să fac niște investigații și pe 12 iulie mi-a picat diagnosticul, pentru că cine caută, găsește. Diagnosticul spunea pur și simplu că am cancer în faza patru, deja este cu metastaze.
Recunosc că pe moment am plâns, pentru că nu m-am așteptat la asta. A fost un șoc. Dar mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubește și că dacă această boală a ajuns la mine iarăși este pentru că prima dată nu a fost tratată bine. Pentru că a fost și oricum e altă boală. (…) M-am epuizat anul ăsta mult prea mult”.
Cât de mult a afectat-o pe Rona Hartner scandalul în care a fost implicată cu Emil Constantinescu
„Cât v-a costat eticheta de „amanta președintelui Emil Constantinescu”?”, a fost întrebată Rona Hartner la emisiunea lui Denise Rifai.
„Enorm. În primul rând, iubitul meu de la Paris m-a părăsit din cauza acestui sexgate, am pierdut o foarte bună prietenă pentru că ea a scris jurnalul ca să-mi distrugă relația cu iubitul și am pierdut foarte mult din imaginea mea pentru că eu voiam să intru în România numai prin performanțele mele de cinema, de teatru, fusesem la teatrul național, și dorința mea era să intru pe acel drum lent, anevoios, dificil, care nu e foarte vedetă dar care este acel drum de prestigiu, de artist de prestigiu.
Din momentul ăla s-a făcut o tăietură completă între viața mea de cinema și de artistă din România și imaginea mea. Oamenii m-au confundat cu o persoană care va vrea să fie la televizor cu orice și care nu este interesată de viața artistică, ceea ce este complet fals.
S-a făcut o ruptură, eu n-am avut niciun premiu în România pentru carieră, pentru nimic, nu sunt percepută ca un artist! Pentru mine este o suferință permanentă, filmele mele din Franța n-au fost difuzate în România și aceste filme sunt difuzate în alte țări.
Acel scandal mi-a făcut un prejudiciu de imagine foarte mare și, în același timp, m-a făcut un pic cunoscută dar mie mi-a făcut un prejudiciu de imagine”, a răspuns Rona Hartner, potrivit gandul.