Update iulie 12, 2023 Elevii olimpici români au obținut 5 medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) 2023 din Japonia, aducând România pe locul 1 în Europa și pe locul 4 în lume, după China, Statele Unite și Coreea de Sud. Olimpicii români au bătut recordul de 194 de puncte în total de anul trecut, adunând 208 puncte anul acesta, potrivit profesorilor, stabilind astfel cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică din 1995 încoace, când au fost înregistrate 230 de puncte.
În 1999, România s-a clasat însă pe locul 4 la nivel internațional, cu 173 de puncte. Amintim că în 1996 România a obținut locul I la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică, cu 187 de puncte. Potrivit organizatorilor, elevii au avut două zile de probe, de câte 4 ore și jumătate în fiecare din ele, scrie RTV.
Lotul olimpic de matematică al României este coordonat de profesorii Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și Mihai Chiș de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Elevii care au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023):
- David – Andrei Anghel, clasa a XI-a. A obținut medalie de aur și în 2022 și medalie de argint în 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Andrei Moldovan, clasa a XII-a. A obținut medalie de argint la IMO 2022 și 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Pavel Ciurea, clasa a X-a – nou în echipă, este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Robert Dragomirescu, clasa a XII-a. A obținut medalie de aur în 2022 și Honorable Mention la IMO 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Andrei – Giovani Chiriță, clasa a XI-a. A obținut medalie de argint la IMO de anul trecut și medalie de bronz în 2021. Este elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
- Radu – Andrei Lecoiu, clasa a XII-a a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023). La IMO 2022 a obținut tot argint, iar în 2021 – medalie de bronz. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
Două medalii de argint și un premiu special – rezultatele elevilor români la Olimpiada Internațională de Biologie 2023 din Emiratele Arabe Unite
Elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Biologie (IBO) 2023, ținută în Emiratele Arabe Unite, au obținut două medalii de argint și un premiu special, potrivit rezultatelor anunțate la festivitatea de premiere transmisă live luni după-amiază, 10 iulie, și potrivit Ministerului Educației, scrie edupedu.ro.
Competiția a început pe 2 iulie, s-a desfășurat în orașul Al Ain, și se termină marți, 11 iulie, cu plecarea loturilor. Au participat la probe peste 1000 de elevi din peste 80 de țări, după cum se arată pe site-ul oficial al IBO. A fost a 34-a ediție a olimpiadei.
Care sunt elevii din lotul României:
Vlad David Andrei – Colegiul Național „B. P. Hașdeu”, Buzău – Medalie de argint
Dumitrescu Ștefan Ionel – Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov – Medalie de argint
Roșu Iustina – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București – Premiu special
Cârloanță Teodor – Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, Suceava – Diplomă de participare