Mihai Trăistariu este un om fericit. A scăpat astăzi de datorii de 500.000 de ron. Cântărețul a precizat că a fost un credit pe care s-a străduit ani la rând să-l achite. În exclusivitate pentru Antena Stars, artistul a vorbit despre decizia pe care a luat-o, după ce a achitat creditul la bancă.
„Tocmai am lichidat la bancă un credit de 5 miliarde de lei vechi, de 500.000 de RON, luați înainte cu 2-3 luni de pandemie. Un credit care mi-a mâncat creierii, viața, sufletul și timpul, un credit cu care m-am lăudat și în același timp l-am plâns pe Facebook și pe toate rețelele de socializare ani la rând, pentru că din cauza lui mi-am vândut casa din Constanța, în care am locuit”, a mărturisit cântărețul, potrivit Antena Stars.
Mai mult decât atât, artistul a spus că a ajuns să-și vândă casa pentru a da bani la bancă, însă acum este bucuros că a scăpat de datoriile pe care le avea. „A trebuit să îmi fac repede situația, să dau casa, să dau niște bani acolo ca să mai scad din rate și astăzi a fost ultima rată. Și uite așa am ajuns cu datoriile la 0. Din momentul acesta, sunt un om fericit, pentru că am 0 datorii, așa că pot să mă apuc să strâng niște bănuți”, a mai adăugat el.
În cadrul aceluiași interviu exclusiv pentru Antena Stars, Mihai Trăistariu a declarat că a luat decizia de a se muta în Constanța, asta după ce a achitat creditul la bancă. Artistul vrea să locuiască în natură, căci s-a săturat de oraș și aglomerație. „Vreau să încep să strâng niște bani, pentru că undeva în toamnă vreau să încep să tatonez pentru un teren.
Vreau să îmi cumpăr un teren, tot în județul Constanța, undeva la țară. Vreau să îmi fac o pensiune, vreau să îmi fac casă, vreau ceva, nu știu, dar undeva cât să nu mai stau în oraș”, a spus el, citat de spynews.
Mihai Trăistariu, „pedepsit” de poliție să meargă cu trenul
Mihai Trăistariu (43 ani) a rămas fără permis pentru 30 de zile și acum este nevoit să circule cu trenul pe distanțe mari. Artistul a trecut pe roșu la semafor. „Nu mai am permis, mi-a luat Poliția permisul, călătoresc cu trenul acum. Am trecut pe roșu în Constanța, mă grăbeam pe aici. Polițistul zicea că a fost roșu, eu am zis că a fost portocaliu.
Mi-a suspendat permisul timp de 30 de zile. Pe 12 mai intru din nou în posesia lui!“, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click!, care pregătește noi melodii pentru sezonul estival.
Deja vara aceasta se anunță a fi destul de plină pentru artist. Trăistariu nu a cântat pe nicăieri de 1 Mai, preferând să meargă într-o excursie cu copiii lui de la școala de muzică.
„Pentru vara asta mă pregătesc să cânt la toate resorturile, la toate terasele, eu vara cânt aici pe litoral, în stațiuni. Deja mă pregătesc! Anul acesta scot un album de petrecere și atunci toate piesele vor fi ritmate, și populare, sârbe, hore, de distracție.
De 1 Mai, am fost cu elevii mei de la școala de muzică, la picnic, la Cheile Dobrogei”, a mai completat cântărețul, conform newsweek.ro.