Update mai 16, 2023 Adriana Bahmuțeanu acuză că anumite persoane au vrut să o despartă de George Restivan înainte de căsătorie dar acesta s-a ținut tare și nu a căzut în capcanele amoroase.
„Au fost și diverse persoane care au băgat bățul prin gard, i-au făcut avansuri, mai mult, m-au bârfit pe mine. Au spus de toate, doar, doar ne despărțeau. Uite, nu a fost așa”, a declarat prezentatoarea TV pentru CANCAN.ro.
În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, cei doi au rămas împreună, ceea ce demonstrează încă o dată cât de mult se iubesc. Nimeni nu a putut să îi separe, întrucât relația lor este una solidă, iar soțul prezentatoarei nu s-a lăsat niciodată intimidat și nici nu a dat crezare gurilor rele: „Pe George nu l-a interesat gura lumii. Și nici nu a căzut în capcanele amoroase, să spun așa”, a mai spus bruneta, conform wowbiz.ro.
Ne înțelegem din priviri”
Vedeta are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului ei. „E fix cum mi-am dorit să fie. Chiar suntem pe aceeași lungime de undă, ne plac aceleași lucruri, avem aceleași obiceiuri. De multe ori, ne planificăm o ieșire în oraș în timpul zilei, apoi renunțăm, că vrem să stăm acasă.
Sau mergem pe undeva și ne înțelegem din priviri când să plecăm”, a punctat jurnalista, conform Libertatea. Și a continuat: „Merge super. Ne completăm, luăm decizii împreună, îmi zice de zece ori pe zi că sunt frumoasă, mă ajută la treburi, spală vasele, dă cu mopul…
Este un om foarte calm și drăguț și mă susține cu jobul. Are grijă de băieți, de toți trei. S-au împrietenit.”