Update April 5, 2023 Deea Maxer a fost acuzată, ca și în cazul Georgianei Lobonț, că divorțul este doar o strategie de marketing, pentru a reveni în atenția publică. Ea spune că divorțează pe bune dar cei doi nu și-au spus adio definitiv, având în vedere că, în continuare, Deea și Dinu au un business împreună, evenimente la care vor participa amândoi și sunt părinți.
“Dacă am ajuns la divorț, consider că deja am dat răspunsul. Legat de viitor nu mă pot pronunța. Restul doar Dumnezeu știe. Dar cred că amândoi știm ceea ce vrem.
Divorțul nostru nu-i pentru publicitate, timpul va demonstra asta. Nu fac din acest divorț marketing. Dacă asta urmăream, ieșeam și făceam declarații. Dar eu nu comentez nimic despre divorț.
Avem evenimente antamate, avem proiecte comune.
Spectacolele le vom continua, în următoarea perioadă vom fi împreună pe scenă. Avem și un business pe partea de vânzare produse cosmetice, în cadrul unei companii în care ne-am alăturat împreună… E un brand ajuns la nivel internațional”, a declarat Deea Maxer, potrivit Libertatea.
„Mulți or sa spună că nu e adevărat”
Se pare că Deea și Dinu Maxer au reușit să aibă o despărțire foarte pașnică, iar cei doi au rămas în relații foarte bune. Atât de bune încât locuiesc în continuare în același bloc. Mai exact, după divorț, Deea Maxer a cumpărat un apartament în același bloc în care locuiește și Dinu. Cei doi au luat decizia de a locui atât de aproape unul de altul pentru copiii lor.
Deea și Dinu Maxer au împreună doi copii, iar după divorț Maya (3 ani) a rămas în grija Deei, iar Andreas (11 ani) a decis să rămână alături de tatăl lui. Așa că părinții au ajuns la concluzia că soluția cea mai bună este să locuiască aproape unul de altul, chiar în același bloc.
„Avem tutelă comună. Băiatul a vrut să rămână la mine, fetița la mama ei. Noi stăm la doi, ele stau la 5, casa fetelor, casa baieților. Deea a cumpărat un apartament și aici e șocul pe care l-am resimțit din vorbele celorlalți.
S-a mutat pe aceeași scară, în același bloc, da! Noi am gândit totul pentru copii. Mulți or sa spună că nu e adevărat”, a declarat Dinu Maxer, în cadrul unei emisiuni de televiziune, conform Can Can.